Administrația Națională de Meteorologie a anunțat cum va fi vremea în minivacanța de Rusalii, intervalul 6 – 8 iunie 2020. Potrivit specialiștilor, va fi cald în majoritatea zonelor țării, însă nu vor lipsi nici ploile.
În regiunile sudice, în centrul şi nord-estul teritoriului şi în zonele montane, dupã-amiaza şi noaptea, vor fi perioade cu instabilitate atmosfericã accentuatã, local vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descãrcãri electrice şi izolat grindinã.
Pe alocuri, cantitãţile de apã vor depãşi în timp scurt 15…25 l/mp. În restul teritoriului şi al intervalului, cerul va fi temporar noros, ploile se vor semnala pe suprafeţe restrânse, iar probabilitatea pentru manifestãri de instabilitate atmosfericã va fi redusã.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare la munte, în regiunile sud-estice şi izolat, de scurtã duratã, şi în celelalte zone, asociat averselor.
Temperaturile minime vor fi cuprinse între 10 şi 17 grade.
Duminică și Luni
Vremea va fi în continuare caldã în majoritatea zonelor, dar şi în general instabilã. În sud-estul ţãrii, cerul va fi variabil, vântul va sufla moderat, iar condiţiile de ploaie vor fi reduse.
În schimb, în restul teritoriului, temporar înnorãrile vor fi accentuate, vor fi averse, izolat torenţiale, frecvente descãrcãri electrice şi pe spaţii mai restrânse grindinã şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului, posibil vijelii.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 22 şi 30 de grade, iar cele minime între 7 şi 17 grade.
Mai multe informații AICI.