<
Poliţia informează

Tânăr turdean cerccetat pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului

Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Turda este bănuit de provocarea unui accident rutier soldat cu decesul unei persoane.

În fapt, la data de 22 iunie a.c., în jurul orei 00:20, un autovehicul condus pe DN1, în afara municipiului Turda, dinspre Aiud, ar fi acroșat un bărbat, care, în calitate de pieton, se deplasa din sens opus, pe marginea părții carosabile.

În urma impactului, pietonul a decedat. Conducătorul auto și-ar fi continuat deplasarea, plecând de la locul producerii accidentului.

Imediat după sesizare, pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier s-au mobilizat polițiști rutieri, de ordine publică, criminaliști din cadrul Poliției municipiului Turda, precum și polițiști din cadrul Serviciului Rutier.

Pietonul accidentat mortal nu avea documente asupra sa care să conducă la stabilirea identității. Ulterior, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din comuna Mihai Viteazu.

Pe parcursul nopții, polițiștii au continuat investigațiile pentru identificarea conducătorului auto. Astfel, în această dimineață, în jurul orei 11:00, în urma verificărilor efectuate, a fost găsit autovehiculul implicat în eveniment în curtea unui imobil din Turda. Acesta prezenta avarii specifice accidentului. De asemenea, s-a stabilit că șoferul care ar fi provocat accidentul este în vârstă de 21 de ani, din Turda, acesta locuind la adresa la care a fost găsit autovehiculul.

Tânărul este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, fapte prevăzute de Codul penal.

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS