Polițiștii Biroului de Investigații Criminale și cei din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești l-au depistat, vineri, pe raza localității Florești, pe cel bănuit de săvârșirea faptelor de tâlhărie.
“La vederea organelor de poliție, acesta a părăsit în fugă imobilul în care a fost găsit, fiind prins și imobilizat la circa 500 de metri distanță.
Conform probatoriului administrat, la data de 27 august a.c., în jurul orei 20:30, cel în cauză i-ar fi smuls unei femei două lănțișoare de la gât, după care a fugit. Persoana vătămată, o femeie, în vârstă de 74 de ani, din Cluj-Napoca, se deplasa pe strada Izei, din municipiu, în momentul deposedării. Ulterior acțiunii bărbatului, aceasta a suferit o leziune la baza gâtului”, spun reprezentanţii IPJ Cluj.
Prejudiciul cauzat de bărbat a fost estimat la 1600 de lei.
În urma investigațiilor, lănțișoarele au fost recuperate de polițiști.
Polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de tânăr, urmând a fi prezentat magistraților pentru dispunerea altor măsuri.
Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului.
(foto arhiva)
