Vineri, 2 septembrie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Cluj au sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 110.000 lei, reprezentanții unei societăți comerciale, de pe raza de competență, pentru primirea la muncă fără forme legale a 11 cetăţeni străini, din Turcia, în conformitate cu prevederile OG nr.25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României.
Anterior, la data de 19 iulie a.c, în incinta punctului de lucru al societăți comerciale angajatoare, poliţiştii de imigrări din Cluj în cooperare cu inspectori de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj au depistat în situații ilegale cei 11 bărbați din Turcia, cu vârste cuprinse între 27 și 51 de ani, în cadrul unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii muncii ilegale a cetățenilor străini.
…
Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă desfăşurarea unor astfel de acţiuni, atât cu forţe proprii, cât şi în cooperare cu alte instituţii, pentru prevenirea şi combaterea şederii și muncii ilegale a cetăţenilor străini.
SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI CLUJ