<
Poliţia informează

REŢINUT ŞI ARESTAT PREVENTIV PENTRU ULTRAJ ȘI TULBURAREA ORDINII ŞI LINIŞTII PUBLICE

Un bărbat a fost reţinut, iar ulterior arestat preventiv, după ce a adresat injurii şi ameninţări cu acte de violenţă unui agent de poliţie care a intervenit la un eveniment.

Pentru aplanarea situaţiei, s-au executat 3 focuri de armă în plan vertical.

La data de 5 aprilie a.c., în jurul orei 23:20, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii au intervenit pe strada 1 Mai, din municipiu, unde se reclama tulburarea ordinii şi liniştii publice.

La faţa locului, s-a constatat că mai multe persoane se aflau în faţa unui local public, de pe strada 1 Mai, şi ascultau muzică la intensitate foarte mare, fiind montată o boxă pe trotuar.

Poliţiştii au întreprins activităţi pentru remedierea situaţiei, moment în care un bărbat, aflat în stare de ebrietate, a adresat unui agent de poliţie injurii şi cuvinte jignitoare. Totodată, acesta a refuzat să se legitimeze, a devenit agresiv şi a ameninţat cu acte de violenţă.

Bărbatul a continuat să se manifeste agresiv, motiv pentru care poliţistul l-a somat să înceteze, însă bărbatul nu s-a conformat, fiind executate 3 focuri de armă în plan vertical de către poliţist. Ulterior, bărbatul în vârstă de 41 de ani, din Câmpia Turzii, a fost imobilizat şi condus la sediul unităţii de poliţie.

În urma uzului de armă, nu au rezultat victime sau alte pagube materiale.

Cauza a fost preluată de către unitatea de parchet, bărbatul fiind reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

La data de 6.04.2018, bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către magistraţi din cadrul Judecătoriei Turda.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS