În data de 07.04.2019, în jurul orelor 2.20, agenții de poliție locală din cadrul Serviciului Public Poliția Locală, aflați în patrulare, au surprins un conducător de autovehicul rulând pe strada Băii din municipiul Câmpia Turzii, nerespectând semnificația indicatorului „ACCES INTERZIS”, montat la intrareape această stradă.
Conform atribuțiilor conferite de Legea 155/2010, art. 7, lit. h, agenții au efectuat semnale regulamentare de oprire a conducătorului de autovehicul, sancționându-l contravențional pentru fapta comisă.
În timpul legitimării și identificării numitul D.P.R., cu domiciliul în localitatea Vulcan, județul Hunedoara, a avut un comportament ciudat, fiind într-o stare vădită de ebrietate.
Agenții de poliție locală au solicitat sprijin colegilor din cadrul Poliției Municipiului Câmpia Turzii, care l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul arătând o concentrație de 0,58 mg/l în aerul expirat.
În acest caz cercetările au fost preluate de către Poliția Municipiului Câmpia Turzii, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de Codul penal.
Direcția Relații cu Comunitatea