<
Poliţia informează

Infracţiuni rutiere

La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 20:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Turda, Biroul Rutier, au depistat un bărbat, de 51 de ani, din Turda, în timp ce conducea autoturismul pe DN1 E81, în afara localităţii, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de Codul penal.

 

****

 

La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 18:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii au depistat un bărbat, de 72 de ani, din Pădureni, care conducea un autoturism pe raza localităţii de domiciliu, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la unitatea medicală în vederea recoltării probelor biologice.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de Codul penal.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS