La data de 12 aprilie a.c., un bărbat de 45 de ani, din comuna Tritenii de Jos, județul Cluj a fost arestat prevenitv pentru 30 de zile, acesta fiind reținut de polițiștii municipiului Câmpia Turzii, pentru violență în familie, lipsire de libertate în mod ilegal și influențarea declarațiilor.
În urma investigațiilor derulate de polițiști, a reieșit faptul că în perioada noiembrie 2019 – ianuarie a.c, cel în cauză ar fi agresat o femeie de 35 de ani, din comuna Tritenii de Jos, în urma unor discuții în contradictoriu, iar la data de 11 iulie 2021, ar fi încuiat-o, timp de aproximativ 3 ore, într-o camera a imobilului unde locuia, din municipiul Câmpia Turzii.
De asemenea, bărbatul ar fi determinat-o pe aceasta să nu se prezinte la poliție pentru audiere în calitate de persoană vătămată, într-un dosar aflat în soluționarea Poliției municipiului Câmpia Turzii.
În baza cercetărilor derulate și a probatoriului administrat în cauză, la data de 11 aprilie a.c. polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore, iar la data de 12 aprilie a.c. magistrații din cadrul Judecătoriei Turda, au emis pe numele acestuia mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile.