La data de 11 noiembrie a.c., în intervalul orar 07.00 – 11.00, polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Turda cu sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului Rutier Turdaau derulat o acțiune de tip „Blitz”în mediul rural, menită să crească sigurnața publică și să reducă evenimentele negative din trafic.
În acest sens, polițiștii au acționat în zonele cu risc sporit de producere a accidentelor, efectuând verificări în rândul participanților la trafic și testări alcoolscopice pentru conducătorii auto.
Astfel, au fost legitimate 137 de persoane, controlate peste 130 de autovehicule, fiind aplicate 86 de sancțiuni contravenționale, dintre care 84 la regimul rutier, toate în valoare de peste 40.000 de lei.
În 8 situații, pe lângă sancțiunea principală, polițiștii au aplicat ca sancțiune complementară, reținerea certificatului de înmatriculare, iar în alte 2, reținerea permisului de conducere.