<
Poliţia informează

A ajuns după gratii, după un scandal în discoteca Top 40 din Tritenii de Jos!

”Pe 1 decembrie, Răzvan Cubleșan a intrat în discoteca Top 40 înarmat cu un briceag. Cei de la pază au alertat autoritățile pentru că recidivistul era cunoscut ca un scandalagiu violent și au decis să îl scoată pe Cubleșan din local. Polițiștiii C. Dan(Viișoara) și D. Florea(Luna) s-au prezentat la Top 40 din Tritenii de Jos și când au încercat să îl legitimeze pe Cubleșan s-au trezit cu un scandal cât casa și amenințări cu bătaia.  Polițiștii Florea și Dan au deschis un dosar penal pentru scandalul provocat de Cubleșan și au anunțat procurorii cu privire la amenințările lansate de recidivist. După 4 zile în care Cubleșan a fost în libertate, deși reprezenta un pericol public, procurorii de la Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca și-au aminitit de declarațiile polițiștilor și au cerut instanței arestarea preventivă a infractorului pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj”, scrie Ziar de Cluj.

Pe 6 decembrie 2019, magistrații au decis arestarea sa preventivă.

„În temeiul art. 226 alin. 1 şi 2, raportat la art. 223, alin. 2 din Codul de procedură penală, admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda şi dispune arestarea preventivă a inculpatului CRA pentru săvârşirea a 2 infracţiuni de ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 şi 4 C.pen., rap. la art. 206 alin.1 C.pen. în stare de recidivă post-executorie, cu aplicarea art. 41 alin.1 C.pen., art. 43 alin. 5 C.pen., pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 06.12.2019 şi până la data de 04.01.2020 inclusiv. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia”, se arată în soluția pe scurt.

Răzvan Cubleșan a constestat măsura arestului preventiv, însă Tribunalul Cluj a decis să respingă acțiunea formulată de acesta.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS