Un accident soldat cu 4 răniți s-a produs miercuri după-masă pe Calea Florești, după ce un șofer din Baia Mare a intrat pe contrasens.
O autospecială cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și unul SAJ au fost alertate, în jurul orei 15.50, ca urmare a unui accident, produs pe Calea Florești, din municipiul Cluj-Napoca.
Pompierii au găsit la locul accidentului două autoturisme avariate, în care se aflau patru persoane, dintre care un minor de 6 ani, care prezentau afecțiuni diverse. S-a acționat pentru acordarea primului ajutor calificat și extragerea persoanelor din autoturisme, folosind echipamentele din dotare pentru a evita agravarea leziunilor suferite, având în vedere că doi adulți prezentau traumatisme vizibile.
„Au fost implicate două autoturisme, cauza fiind circulația pe sensul opus. Conducătorul auto de 21 ani din Baia Mare a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu auto condus de un bărbat de 42 ani din Aiud, care se afla în mașină cu soția si fiul lor. Șoferii au fost testați, nu au consumat alcool”, a transmis IPJ Cluj.