Sala Sporturilor a Școlii Gimnaziale “Ioan Opriș” din Turda a fost gazda turneului de volei “Speranțe Feminin” la care alături de CSS Turda au mai participat ACS Bistrița și LPS Cluj Napoca.
După două meciuri disputate, sportivele din Turda au înregistrat două victorii clare
3-0 cu ACS Bistrița și 3-0 cu LPS Cluj Napoca.
După încheierea turneului, Caius Moldovan a declarat pentru Ziarul 21:
Rep.: Mulțumit de acest turneu?
Caius Moldovan: Mulțumit de acest turneu, ne-am mobilizat foarte bine și nu am dat nici o șansă adversarilor.
Rep.: Se ridică fetele la nivelul așteptărilor dvs.?
Caius Moldovan: Fetele au reacționat foarte bine la toate indicațiile date. Au fost determinate și așa s-a vazut pe teren.
Rep.: Spuneți-ne ceva despre obiectivul vostru, și pașii făcuți în acest sens, spre atingerea lui.
Caius Moldovan: Ca și obiectiv ne dorim calificarea la turneul final unde vor participa cele mai bune 8 echipe din țară la această categorie de vârstă dar bineînțeles ca să ajungem acolo muncim zi de zi la antrenament, în curând vom face și un cantonament de pregătire. În februarie jucăm ultimul turneu din faza grupelor care se va disputa la Bistrita, după care urmează turneul semifinal de unde se califică prima echipă la turneul final! Suntem încrezători în potențialul nostru, arătăm bine din punct de vedere al jocului, sunt mulțumit și felicit fetele pentru munca pe care o depun!