Sala Sporturilor din Bacău a găzduit de vineri, 13 aprilie şi până duminică, 15 aprilie, etapa a II-a a fazei a II-a din seria Vest a Diviziei A2 de volei masculin. La turneu au participat formaţiile Știința Bacău, CSM Câmpia Turzii, CSS LAPI Dej și ACS Volei Club Zalău 2015.
CSM Câmpia Turzii a încheiat competiţia pe primul loc, după ce şi-a trecut în cont trei victorii din tot atâtea posibile.
Președintele CSM Câmpia Turzii, Viorel Crișan a transmis un mesaj de mulțumire băieților care au obținut o astfel de performanță: “Timp de trei zile am participat la Bacău la turneul semifinal de promovare în prima ligă la volei masculin. Echipa noastră a întâlnit pe cei din Zalău, din Dej și echipa gazdă din Bacău. Dacă în primele două zile am obținut 2 victorii scontate dat fiind faptul că am învins cele două echipe și în campionatul regulat atât la Câmpia Turzii cât și în deplasările de la Zalău și Dej, surpriza a venit în a treia zi când băieții noștri au jucat exemplar și au învins o echipă de prima ligă, pe Știința Bacău, deoarece Știința și-a păstrat în componență toți jucătorii care au evoluat în prima ligă. A fost un meci extraordinar, ne-am bucurat la final de aprecierea întregului public din Bacău care ne-a aplaudat la scenă deschisă. Nu am cuvinte să le mulțumesc băieților care fac eforturi mari pentru a fi prezenți la antrenamente și la meciuri”, a declarat Viorel Crișan, președintele CSM Câmpia Turzii, pentru Ziarul 21.
Rezultatele turneului semifinal de la Bacău au fost:
Vineri, 13 aprilie
Știința Bacău – LAPI Dej 3-0
Volei Club Zalău – CSM Câmpia Turzii 0-3
Sâmbătă, 14 aprilie
Știința Bacău – Volei Club Zalău 3-0
LAPI Dej – CSM Câmpia Turzii 0-3
Duminică, 15 aprilie
Volei Club Zalău – LAPI Dej 3-0
CSM Câmpia Turzii – Știința Bacău 3-1
Clasament:
CSM Câmpia Turzii 9 puncte
Știința Bacău 6 puncte
Volei Club Zalău 3 puncte
LAPI Dej 0 puncte
Turneul de promovare va avea loc în perioada 11-13 mai.