Pe Caius Moldovan îl cunosc de aproape 10 ani. Am fost colegi, puţină vreme ce-i drept, dar ne-am mai întâlnit de-a lungul timpului graţie pasiunilor noastre. Dacă mă gândesc la Caius mă gândesc automat la volei şi mă bucur să văd că marea sa pasiune a prins contur, iar astăzi e un antenor respectat şi pus pe fapte mari! Şi mă bucur, de asemenea, că astăzi, după foarte mult timp, am avut ocazia să vorbesc cu prietenul şi colegul Caius Moldovan şi să realizez un interviu cu profesorul si antrenorul Caius Moldovan, omul care a făcut din pasiunea sa pentru volei o meserie!
Denisa Mărginean: Caius, spune-le cititorilor noştri de ce ai ales voleiul şi nu alt sport. De unde pasiunea pentru volei?
Caius Moldovan: Cu siguranţă nu din întâmplare am ales acest sport (râde). Am practicat 15 ani această ramură sportivă cu mare drag la LAPI DEJ unde am şi obţinut 3 medalii de aur la diviziile minivolei cadeţi şi juniori !
D.M: După foarte multă vreme, voleiul îşi face loc în peisajul sportiv turdean. Câtă muncă se ascunde în spatele acestei realizări?
C.M: Ȋntr-adevăr, Turda are o tradiţie în voleiul feminin, încercăm să readucem Turda acolo sus unde a fost în urmă cu câţiva ani, sigur că sperăm încet, încet prin rezultatele bune să dovedim acest lucru. Cu toate acestea nu este uşor pentru că este nevoie de multă muncă şi sacrificii şi, în plus, mai trebuie să aduci uneori şi bani de acasă, să laşi totul deoparte şi să te dăruieşti sută la sută! Încerc să le imprim şi copiilor această pasiune, am început să fac o grupă de fete acum 4 ani la Turda şi pot să spun că într-un timp destul de scurt am reuşit să obţinem rezultate mulţumitoare adică calificări la turneele semifinale din cadrul campionatelor naţionale, vicecampioni naţionali. Dar toate acestea le-am obţinut cu foarte multă muncă, stăm în sala de sport câte 4 ore pe zi, în weekend la fel şi în vacanţe !
D.M: Aţi avut un an competiţional reuşit, cu rezultate foarte bune. Spune-ne care a fost cel mai important moment?
C.M: Da, cred că a fost cel mai lung şi greu an competiţional. Aşa l-am simţit. Sincer aş avea două momente importante, primul moment a fost o etapă din cadrul campionatului naţional de volei divizia cadete, în care aveam nevoie de victorie pentru a ne califica la turneul semifinal, cu CS Ocna Mureş, în deplasare, dar vreau să menţionez că la Turda ne-au bătut cu 3-0 ! Deci clar că era un meci decisiv, cu miză. Am avut câştig de cauză învingând echipa gazdă cu 3 -0 după un meci bun în care fetele s-au ridicat la pretenţiile mele, au fost motivate şi hotărâte să se califice la semifinală!
Al doilea moment cheie care ne-a adus şi medalia de argint a fost în luna mai, meciul cu Târgovişte în care am fost conduşi cu 2-0 şi am revenit pe tabelă câştigând meciul cu 3-2 ! A fost un meci tensionat care m-a obligat să trec prin diferite stări, dar fetele m-au surprins plăcut în acel meci ! Cred că ne-am dorit mai mult victoria şi aşa a fost!
D.M: Cum vezi perspectivele acestui sport în Turda?
C.M: Din punctul meu de vedere, atâta timp cât suntem interesaţi să facem treabă sunt convins că lucrurile vor merge bine, avem şi obligaţia să ne menţinem acolo sus în urma rezultatelor acestui sezon!
D.M: Ştiu că acum sunteţi în vacanţă, ce urmează pentru CSS Turda în perioada următoare?
C.M: Un turneu amical în Franţa în perioada 7 -15 iulie, după care un cantonament la munte în 4 -11 august !
D.M: Care sunt greutăţile pe care le întâmpini ca antrenor?
C.M: (Râde) Ca antrenor? Aş spune că trebuie să fiu antrenor, psiholog, medic, manager, contabil, statistician, uneori mamă şi tată, trebuie să fac rost de sponsorizări! Nu e uşor să lucrezi cu copiii, mai ales cu fetele! Mi-ar plăcea să mă gândesc doar la cum să pregătesc echipa, să fac tactica de meci, să fac planul de antrenament, dar nu ne permitem aşa ceva! Greu găseşti pe cineva care să facă sacrificiile astea pentru că nu sunt motivaţi financiar! Dar, sincer, am un căpitan de echipă care mă ajută şi e foarte implicată!
D.M: Care este cea mai mare provocare profesională?
C.M: Sper să dau cât mai multe sportive spre loturile naţionale şi să am rezultatele pe care le-am avut ca şi sportiv!
D.M: Care sunt obiectivele pentru noul sezon?
C.M: Cel puţin un sezon la fel de bun ca şi acesta care s-a încheiat!
În final vreau să le mulţumesc celor care ne-au sprijinit şi moral şi financiar, vreau să mulţumesc colegului meu Lazăr Alexandru pentru sprijinul şi încrederea pe care mi-o oferă, doamnei directoare de la Liceul Teoretic „Liviu Rebreanu” Turda, Candrea Angela, mulţumesc şi părinţilor şi în mod deosebit şi respect doamnei directoare Gabriela Rusu şi colegilor care ne susţin în activitatea pe care o desfăşurăm ! Mulţumesc echipei pentru seriozitatea şi dăruirea de care au dat dovadă în acest sezon !
Lotul echipei :Mircea Malina (c), Moldovan Patricia, Ciungan Denisa, Crisan Diana, Dreve Raluca, Anca Larisa, Mircea Alexia, Pasca Oana, Gheti Antonia, Andreescu Ioana, Balea Adriana.