<
Sport

Volei Municipal Zalău, victorie neconvingătoare cu CSM Câmpia Turzii

Chiar dacă a trecut cu 3 – 0 de CSM Câmpia Turzii, vicecampioana României a arătat un joc modest, atât la serviciu, cât şi la preluare. Până la urmă, victoria a fost de partea Zalăului, însă în fiecare set, elevii lui Bogdan Tănase au întâmpinat dificultăţi şi de multe ori, zălăuanii au fost conduşi de adversari


Cu zece jucători noi în lot, dar şi cu un alt antrenor, Volei Municipal Zalău nu arată foarte bine în acest început de sezon. Culmea, tocmai în faţa celor mai modeste echipe din campionat, CSU Vest Timişoara şi CSM Câmpia Turzii.

Dacă la Timişoara, gruparea de sub Meseş a pierdut un set în faţa unei nou-promovate, în etapa a II-a, Volei Municipal a trecut cu 3 – 0 de CSM Câmpia Turzii. Însă şi de data aceasta formaţia zălăuană a arătat un joc modest, fiind condusă în unele momente şi pusă în dificultate de gruparea clujeană.

Puţin peste 130 de spectatori au ţinut să asiste la primul meci al Zalăului de pe teren propriu, în care vicecampioana României a început greu şi în primul set oaspeţii au avut iniţiativa. A fost 6 – 7, 8 – 10 şi 9 – 11 în debutul setului, iar Volei Municipal a revenit cu greu în joc. A condus cu 14 – 13, dar Câmpia Turzii a egalat la 17, iar văzând jocul slab al echipei sale, Bogdan Tănase a cerut time-out la 17 – 17. Era cât pe ce ca primul set să revină oaspeţilor, de vreme ce scorul a fost 17 – 20. Tănase a cerut din nou time-out, iar echipa sa a revenit şi a punctat de patru ori la rând. Zălăuanii au fost superiori în momentele cheie şi până la urmă setul a fost câştigat cu 25 – 22.

În setul doi tot clujenii au început mai bine şi au condus în debut cu 0 – 3, 2 – 4 şi 6 – 7. Gazdele au revenit la timp şi s-a făcut 10 – 7, moment din care vicecampioana nu a mai cedat iniţiativa şi în final s-a impus cu 25 – 21.

Doar în setul trei, Volei Municipal a practicat un joc mai exact şi a fost în permanenţă în avantaj. Gazdele au avut şi momente când au ezitat, însă când avantajul de pe tabelă le-a permis acest lucru. O diferenţă de patru puncte a fost şi în setul trei, iar vicecampioana a pus mâna pe toate punctele puse în joc.

Etapa viitoare, CSM Câmpia Turzii va juca sâmbătă 26 octombrie pe propriul teren cu Știința Explorări Baia Mare

(sursa: SportulSalajean)

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS