<
Sport

Vin banii la CSM Câmpia Turzii

Problemele financiare ale CSM-ului din Câmpia Turzii se pare că se vor încheia. Soluția vine tot din partea primăriei care a convocat o ședință Extraordinară de Consiliul Local vineri, 13 decembrie cu principalul punct de pe ordinea de zi acordarea, unei finanțări  în condițiile legii 69/2000  pentru ASOCIAȚIA SPORTIVĂ ,,CLUB SPORTIV MUNICIPAL CÂMPIA TURZII” în vederea realizării activităților proiectului „Angrenarea sportivilor CSM Câmpia Turzii în competiții “ în anul 2019.

Situația financiară în care s-au aflat sportivii din Câmpia Turzii a fost una critică aceștia nefiind plătiți luni de zile.

Cei care au pus punctul pe „i” și au atras atenția autorităților au fost fotbaliștii din Câmpia Turzii care nu s-au prezentat la meciul cu Victoria Cluj în semn de protest.

Dorin Lojigan, primarul municipiului Câmpia Turzii a declarat în mai multe rânduri că banii sunt pregătiți dar așteaptă documentele pentru a putea face finanțarea. Dacă în prima sesiune de finanțare CSM Câmpia Turzii nu a depus actele necesare pierzând finanțarea, primăria din localitate a organizat o a doua sesiune de finanțări. Din păcate pentru sportivi nici de data aceasta CSM-ul nu a reușit obținerea finanțării datorită lipsei unor acte de la doosar. În al 12-lea ceas, în a treia sesiune de finanțare, se pare că CSM-ul a obținut finanțarea.

Banii sunt mană cerească pentru sportivii din Câmpia Turzii, aceștia așteaptă restanțele financiare de luni de zile.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS