Ioan Zeng, primarul comunei Mihai Viteazu, şi consilierul local Mircea Tolomeiu au fost alături de cele patru rugbyste care vor pleca la Centrul Naţional Olimpic pentru Tineret. Cei doi au dat asigurări că vor susţine activitate sportivă din comună şi le-au felicitat pe fete pentru reuşita lor.
„Suntem mândri că avem o echipă de rugby la Mihai Viteazu, suntem printre puţinele comune din România care au echipă de rugby şi mai ales echipă de rugby de fete. Am fost şi campioni naţionali şi a fost o mândrie deosebită. Acest club s-a înfiinţat cu mare greutate, în primul rând a trebuit să mă convingă domnul Rus Sorin, care a fost component al echipei naţionale de rugby, că rugby-ul este un sport benefic pentru tineret şi nu un sport aşa dur, cum se vede din afară.
În ziua în care m-a convins a fost lângă dânsul şi preşedintele Federaţiei Române de Rugby şi am văzut acea flacără la ei că acest lucru se poate realiza şi la nivelul comunei Mihai Viteazu.
Ne mândrim cu echipa, cu fetele care au fost selecţionate şi vom face cunoscut acest lucru. Ei duc mândria acestei echipe şi le-am spus întotdeauna să nu uite de unde au plecat.
Mihai Viteazu nu este o comună oarecare, este o comună mare în plină dezvoltare şi avem anumite facilităţi, avem arenă sportivă, condiţii elegante. De la partenerii noştri englezi am primit buturile cadou, deci suntem foarte apreciaţi.
În fiecare an, Primăria şi Consiliul Local au alocat sume de bani pentru sport, deci şi pentru echipa de rugby dar au trebuit să demonstreze pentru ce şi să deconteze semestrial. Au făcut-o bine. Mai avem în sat şi echipa de fotbal, suntem în Liga aIV-a şi suntem mândri şi de ei.
Aceste fete frumoase sunt mândria noastră şi să dea Dumnezeu să fie binecuvântate acolo, să vină cu medalii şi chiar este ceva extraordinar că au ajuns acolo.Trebuie să felicităm familiile acestor copii că au fost lângă ei, i-au susţinut şi i-au lăsat să facă sport”, a precizat primarul Ioan Zeng.
„I-am susţinut de la început, au avut suişuri, coborâşuri, de multe ori chiar au fost lăsaţi din mână, dar am încercat să-i aduc pe linia de plutire şi împreună cu domnul primar şi Consiliul Local am alocat fondurile pentru ei, îi susţinem şi le doresc succes.
Ne mândrim cu echipa de fete. Construim din nou şi echipa de copii, avem patru grupe de copii care este un lucru mare la nivel de Mihai Viteazu, avem o colaborare cu Câmpia Turzii, dar 90% sunt copii din Mihai Viteazu. Am optat întotdeauna ca tot ce se face în sport la nivel de comună ponderea să fie din Mihai Viteazu. Îi vom susţine până la capăt, sunt copiii noştri, sunt nepoţii noştri care ne-au reprezentat peste tot în lume. Îi voi susţine atât timp cât voi fi consilier local şi nu numai”, a concluzionat şi Mircea Tolomeiu.
