Potaissa Turda a învins, pe teren propriu, în ultimul meci al anului, Politehnica Timişoara. La finalul întâlnirii, tehnicianul Horaţiu Gal a mulţumit publicului turdean pentru sprijinul acordat:
„Un meci pe care l-am dominat, l-am condus cap-coadă, am avut emoţii prin minutul 50 şi ceva când undeva la patru goluri pentru noi, am ratat un 7 metri şi au revenit ei la două goluri. Parcă se repeta scenariul din celelalte meciuri mai slabe făcute de noi acasă, dar am reuşit să trecem peste acest moment greu, am reuşit să marcăm şi, astfel, pe final am câştigat meciul. Sunt trei puncte foarte importante care ne propulsează, zic eu, pe podium. Urmează o perioadă de pauză, până luni, ne restrângem, un semicantonament până vineri, apoi băieţii vor avea liber de sărbători. Sper să-şi petreacă sărbătorilor cu bine alături de familie, să ne reîntâlnim în 4 ianuarie dornici de muncă şi să aducem cât mai multe succese la Turda. Mulţumesc, pe această cale, publicului, spectatorilor că au fost alături de noi şi sperăm să ne revedem la anul cu bine. La mulţi ani!”.