Potaissa Turda a suferit prima înfrângere din acest sezon în faţa formaţiei CSM Focşani, scor 32-33, şi se pregăteşte pentru marele duel cu CSM Bucureşti. Antrenorul Horaţiu Gal nu s-a putut baza pe câţiva jucători importanţi, dar speră să facă o figură frumoasă la Bucureşti:
„Din păcate este o înfrângere care a venit acasă, am făcut un joc slab şi am fost din nou foarte puţini, am avut o bancă foarte scurtă, nu aveam soluţii să-i înlocuiesc pe cei care n-au fost în ziua lor cea mai bună. Este o înfrângere care ne doare, dar asta este, va trebui să ne revenim repede. Duminică ne deplasăm la Reşiţa pentru meciul de Cupă şi sperăm ca săptămâna viitoare să mai revină unu sau doi dintre accidentaţi ca să avem o bancă mai lungă în perspectiva meciului de la Bucureşti, cu CSM. Ei sunt într-o formă bună, sunt pe primul loc, au jucători de mare valoare, şi va trebui să pregătim foarte bine meciul.
Iancu a revenit, Roland Thalmaier îşi va face un film să vedem dacă este în regulă şi dacă este bine va mai sta aproape două săptămâni. Savic, la fel, iar Gică Cântec a jucat azi cu o întindere la inghinali, pe Radu Lazăr l-am pierdut undeva prin minutul 15 din cauza problemelor cu spatele”, a concluzionat antrenorul Horaţiu Gal.
