<
Handbal

Video. Cristian Ghiţă:”Nu ne-am întrebuinţat suficient, poate ne-am crezut superiori”

Cristian Ghiţă a fost cel mai bun marcator în întâlnirea dintre Potaissa Turda şi CSM Focşani. Jucătorul Potaissei a punctat de 12 ori, dar consideră că turdenii nu s-au întrebuinţat suficient pentru a bifa o victorie:

„Din păcate faptul că am înscris 12 goluri nu a contat foarte mult la final, nu ne-am întrebuinţat cum a trebuit să o facem, poate că ne-am crezut puţin superiori de la început, nu  ne-a funcţionat apărarea aproape deloc, nu a reuşit nici Radu Lazăr să mai joace şi a fost destul de greu şi pur şi simplu n-am reuşit să intrăm în meci. Ne trebuiau câteva mingi în apărare, dar n-au venit ca să putem intra în meci, să trecem la conducere şi să rămânem acolo.

Nu cred că atacul a fost problema astăzi pentru că am înscris 32 de goluri ceea ce este destul de mult, am luat foarte multe în schimb. Dacă reuşeam să luăm două goluri mai puţin eram câştigători acum.

Urmează meciul de Cupă, jucăm la Reşiţa şi cred că nu trebuie să mergem acolo relaxaţi, trebuie să ne gândim la victorie şi să facem un joc bun. Trebuie să ştergem cu buretele nereuşita asta şi la CSM   Bucureşti să mergem să arătăm cel mai bun handbal. Sperăm ca până atunci să revină colegii noştri care au probleme şi să punem umărul să facem o surpriză acolo pentru că toată lumea spune că CSM şi-a adus cei mai buni jucători, dar noi trebuie să arătăm la sfârşit că suntem o echipă mai bună ca ei”, a declarat Cristian Ghiţă.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS