Tânărul Alexandru Laslo şi-a trecut numele pe lista marcatorilor în partida dintre Potaissa Turda şi Universitatea Cluj. Handbalistul Potaissei consideră că victoria echipei sale este clară, dar muncită:
„A fost o victorie muncită, pot să spun că în prima repriză ne-au surprins puţin, au practicat un handbal destul de bun. În a doua repriză ne-am făcut noi jocul, ne-am apărat foarte bine şi am reuşit să obţinem o victorie destul de clară. Urmează meciul cu Bacău pe care trebuie să-l câştigăm şi apoi vin echipele tari pe care trebuie să le batem şi trebuie să încercăm să obţinem cât mai multe puncte. În Cupa României avem un adversar destul de uşor, Reşiţa, o să câştigăm şi aşteptăm următorul adversar”, a precizat Laslo.