Unirea Dej-Sticla Arieşul Turda 1-4 (0-3)
Vineri, 2 noiembrie, Sticla Arieşul Turda a întâlnit, în deplasare, Unirea Dej într-un meci care a contat pentru etapa a XI-a a Ligii a III-a la fotbal.
Meciul, considerat un derby judeţean, s-a încheiat cu victoria turdenilor, scor 1-4.
Formaţia pregătită de Constantin Olariu a deschis scorul în minutul 13. Paul Chiş a centrat perfect, iar Lemnaru a reluat cu capul, din poziţie bună, şi l-a lăsat fără replică pe goalkeeperul Ignat.
În minutul 32, Lemnaru a pasat de pe partea stângă şi Alex Savu a înscris pentru 2-0. Cu două minute înainte de finalul primului act, Salcău a punctat pentru 3-0 şi a stabilit scorul pauzei.
Turdenii au condus ostilităţile şi în partea secundă. În debut, Salcău a încercat să-l suprindă pe nou-intratul Țicrea, dar mingea şutată de acesta a trecut peste poartă.
Gazdele au răspuns în minutul 58, când Hetea a centrat de pe partea dreaptă și Moldovan, cu capul, a trimis în brațele portarului Pop.
Din minutul 67, turdenii aveau un avans de 4 goluri, după ce David Adrian şi-a trecut numele pe lista marcatorilor.
Dejenii au redus din diferenţă pe final de joc, când Andrei Moldovan a executat o lovitură liberă de la 17 metri şi l-a lăsat fără replică pe portarul Pop.
În minutul 87, dejenii au primit o lovitură de pedeapsă, dar Blaj a trimis pe lângă poartă şi s-a încheiat 1-4.
Sticla Arieşul Turda şi-a trecut în cont a 4-a victorie şi va întâlni etapa viitoare, pe teren propriu, AFC Odorheiu Secuiesc.