Pe o vreme nu tocmai prietenoasă, stadionul din comuna Viișoara a găzduit etapa a IX-a din liga IV de fotbal dintre Victoria Viișoara și Viitorul Gârbău.
Meciul a început cum nu se putea mai bine pentru viișoreni care au marcat în minutul 6 al meciului prin Varga Daniel, după o fază creată tot de el.
În minutul 9, Puczy Damian își trece și el numele pe lista marcatorilor după o pasă foarte buna primită de la Varga.
Ocazii peste ocazii pentru echipa condusă de Gabriel Mocean, băieții din teren întrecându-se în ratări monumentale.
În minutul 20, Sebastian Moldovan, un jucător deosebit de tehnic, ridică scorul la 3-0 și stabilește rezultatul pauzei. După pauza meciului, jucătorii viișoreni au continuat să atace și să puna probleme echipei adverse și în minutul 72, după o faza ca la carte, Sebastian Moldovan ridică scorul la 4-0.
O fază deloc plăcută s-a întâmplat in minutul 85 al meciului, când centralul partidei a alunecat pe terenul umed al viișorenilor, necesitând intervenția medicilor de pe marginea terenului.
Înainte de fluierul final, Sebastian Moldovan mai marchează odată și reușește un hat trick important pentru moralul lui și al echipei. La final de partida, Sebastian Moldovan, mulțumit și fericit pentru acest rezultat, a declarat în numele echipei că această victorie este dedicată antrenorului Gabriel Mocean, cu ocazia zilei de naștere.
Victoria Viișoara este la egalitate de puncte cu CSM Câmpia Turzii (7 puncte) ocupând locul 10, însă CSM are un golaveraj mai bun.
Pentru Victoria Viișoara urmează o deplasare la Olimpia Gherla de unde speră să se reîntoarcă cu 3 puncte importante.
Victoria Viișora: Fekete, Baciu, Mocan, Covaci, Tritean, Balint, Lingurar, Mureșan, Varga, Puczi, Moldovan.
Au mai jucat: Ogrean, Ciungan T., Rus Gabriel-debutant, Miheșan, Rus M.
Antrenor: Gabriel Mocean
Publicată de Ziarul 21 pe Sâmbătă, 2 noiembrie 2019