„U” Cluj-Petrolul Ploieşti 3-2 (1-0)
În faţa a peste 6000 de spectatori, luptătorul Daniel Ghiţă a dat lovitura de începere la meciul dintre Universitatea Cluj şi Petrolul Ploieşti. Ghiţă, care se pregăteşte pentru Gala Colosseum din 29 octombrie de la Cluj-Napoca, le-a purtat noroc gazdelor care au reuşit să-şi adjudece toate cele trei puncte puse în joc.
Ursu a profitat de eroarea portarului Tordai şi a deschis scorul în minutul 13 al partidei. Clujenii au intrat la cabine cu un avans minim, dar au început în forţă actul secund şi Goga a punctat de două ori.
Din minutul 64, gazdele au rămas în 10 oameni, după ce Dumitrescu a fost eliminat, şi ploieştenii au început să pună mai multe probleme la poarta lui Dur-Bozoancă. Popescu şi Herea au punctat în prelungiri, dar timpul a devenit principalul adversar al formaţiei lui Leo Grozavu care a trebuit să se recunoască învinsă.
Cu 5 victorii şi 3 înfrângeri şi un total de 15 puncte, „U” Cluj a urcat pe poziţia a 6-a a clasamentului.
