Sticla Arieşul Turda a terminat la egalitate, 1-1, meciul cu Unirea Alba Iulia, din etapa a şasea a Ligii a III-a.
Formaţia lui Constantin Olariu a condus şi a fost egalată în repriza a doua, dar a obţinut un punct care a urcat-o, cel puţin până luni, pe locul 6 în clasament.
Meciul de pe „Cetate” a fost început perfect de către turdeni, care au marcat în minutul 8 prin Varodi. Până la pauză, ambele echipe au ratat şanse bune de gol. Salcău, Varodi şi Florin Dan au irosit ocazii de a face 2-0, în timp ce Ivan şi Fetiţa au trecut, de partea cealaltă, pe lângă 1-1.
În cele din urmă, „uniriştii” au reuşit să egaleze în startul reprizei secunde, prin acelaşi Fetiţa. După scenariul primei reprize, cele două formaţii au trecut mai apoi iar pe lângă gol, dar Mărgărit, respectiv Paleoca şi Bria au ratat ocazii importante, iar partida s-a terminat la egalitate.
A fost al doilea 1-1 consecutiv pentru turdeni în deplasare, după cel de la Odorheiu Secuiesc, iar Sticla a urcat deocamdată pe locul 6 în clasament, cel puţin până la meciul de luni al Sănătăţii Cluj.
(Sursa: CjSport, foto Unirea.ro)
Echipele de start:
Unirea Alba Iulia: Angeru – F. Morar (74, Joldeș), R. Ivan, Guț, Al. Giurgiu – Al. Petresc, Selagea (57, Ad. Matei) – C. Avram (46, Tat), Fetița, Frăsineanu – Mărgărit (78, Mateș); rezerve Sporea, Al. Kiraly, Mazilu. Antrenor: Mihai Manea
Arieșul Turda: R. Pop – Cimpoeșu, Cocoară (cot.), Fl. Cordoș, V. Marcu, Paleoca, Al. Savu, Salcău, Fl. Dan, Cobârzan, Varodi. Rezerve: Ursu – Indreica, Selegean, Bria, Ititesc, Oltean, Tothăzan. Antrenor: Constantin Olariu.