<
Rugby

Arieşul Mihai Viteazu (U 12), locul 4 în prima etapă a Circuitului Naţional de mini-rugby

Deşi anunţa înaintea primei etape a Circuitului Naţional de Mini-Rugby că nu are niciun obiectiv şi că doreşte să obişnuiască copiii cu turneele puternice şi să pună în practică ceea ce lucrează la antrenamente, antrenorul Alex Corţ a obţinut alături de echipa pe care o conduce un rezultat foarte bun.

Arieşul Mihai Viteazu  a participat la categoria U 12 şi s-a luptat pentru un loc pe podium cu CS Warriors Timişoara. Echipa din Mihai Viteazu a fost învinsă, scor 15-0, şi a terminat pe locul 4.

„Rugby Club Arieșul Mihai Viteazu locul 4 la prima etapă din cadrul Circuitului Național de minirugby de la Constanţa”, a scris antrenorul Rus Sorin pe pagina sa de socializare.

„Am jucat finala mică.Încă nu suntem pregătiți pentru vârful piramidei dar având în vedere vârsta echipei sperăm că timpul ne este un aliat de nădejde. Nu trebuie să uităm nici aria mică de selecție a unei mici echipe rurale. Mulțumim tuturor celor care ne susțin și au încredere în drumul nostru spre performanţă. Uneori mă gândesc că partea socială a acestei activități este mai importantă decât cea de performanţă, însă ele se duc undeva în paralel. Mulțumiri Primăriei și Consiliului Local care investesc în viitorul acestor minunați copii. Sperăm să nu îi dezamăgim!”, a încheiat Rus Sorin.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS