Rugbystele de la Arieşul Mihai Viteazu au încheiat acest sezon competiţional pe locul IV, după ce în ultima etapă, desfăşurată la Mihai Viteazu, au pierdut lupta cu Gringos Transilvania pentru medaliile de bronz. Deşi anul trecut se lăudau cu titlul naţional, o performanţă extraordinară, fetele noastre n-au mai găsit drumul spre podium. Este lesne de înţeles că ceva s-a schimbat, ceva n-a mai mers şi rezultatul nu e din cele aşteptate. Cu toate astea, important e să nu cădem în „patima” care-i cuprinde pe mulţi, de a arunca cu noroi, de a desfiinţa, de a judeca. Până la urmă cine-şi permite să judece un sportiv, un tânăr care-şi petrece timpul antrenându-se şi participând la competiţii şi care poate avea, la fel ca noi toţi, momente bune şi momente mai puţin bune?
Munca lor şi a oamenilor care le-au stat alături şi care au pus Mihai Viteazu pe harta rugby-ului românesc nu a rămas şi cu siguranţă nu va rămâne fără ecou. Chiar dacă anul acesta n-au fost acolo unde ne-am dorit, nu înseamnă că n-au muncit. Dar, dacă sunteţi curioşi să aflaţi de ce fetele noastre n-au mai prins un loc pe podium, vă invit să citiţi interviul care urmează:
Denisa Mărginean: Cât de dificil a fost acest sezon pentru sportivele din Mihai Viteazu?
Sorin Rus: A fost cel mai dificil sezon pe care eu personal l-am trăit pe bancă ca antrenor. Şi asta nu datorită adversarilor puternici pe care i-am întâlnit ci datorită faptului că nu am știut pur și simplu să gestionez acest moment de criză apărut în cadrul echipei după câștigarea titlului naţional.
D.M: Când aţi simţit că lucrurile nu merg în direcţia dorită?
S.R: Regresul echipei l-am simțit încă din ultimele două etape ale campionatului trecut atunci când văzându-ne cu sacii în căruță am încetat a mai fi o echipă şi am neglijat excesiv partea de pregătire lipsind nemotivat de la antrenamente și amăgindu-ne cu un titlu efemer. Avantajul în clasament însă era prea mare pentru a se mai putea întâmpla ceva. Eram la finalul unui ciclu programat. Atunci ar fi trebuit să fac schimbarea. Era momentul ideal să începem un nou ciclu cu alte sportive și lucrurile ar fi stat altfel.
D.M: Medalia de bronz a fost pierdută în ultima etapă. Ce anume a făcut diferenţa? A fost presiunea atât de mare pentru fetele noastre?
S.R: Fetelor noastre le-a lipsit motivația. Atinseseră un obiectiv la care nici nu îndrăzneau să viseze la început. Şi pentru că românului așa îi şade bine, când are sacii în căruță se culcă puțin că doar a muncit prea mult. Problema este că atunci când te trezești o să ai căruța goală dacă nu o păzești. Nu mă bucur de situația în care ne-am aflat anul acesta însă acest fapt a lămurit două aspecte. Unu-multă lume din jurul nostru afirma ironic că nu e mare lucru să câștigi un titlu național la rugby feminin într-un campionat cu cinci echipe şi doi- fetele, majoritatea, au început să creadă că au devenit campioane nu datorită rigurozităţii și planificării cu care se lucrase în cei patru ani ci datorită calităților lor individuale. Astăzi, timpul ne-a demonstrat că ambele afirmații erau false. Eu știam clar lucrurile astea doar că nu îi poți spune unui om să aibă grijă să nu se lovească la cap pentru că doare.Uneori e bine să îl lași pe om să simtă durerea pentru a se putea feri pe viitor. Cred că ceea ce am pierdut pe linie sportivă am câștigat pe linie umană și până la urmă acesta este adevăratul nostru rol-acela de a educa și de a pregăti acești copii pentru viitorul dur și competitiv pe care îl vor întâlni în viaţa reală. Sunt absolut sigur că experienţa acestui episod sportiv le va folosi în viaţă
D.M: Poate e prematur să întreb, dar care sunt planurile de viitor? Ce v-aţi propus pentru perioada următoare şi mai ales pentru noul campionat?
S.R: Începând cu sezonul viitor vom începe un nou ciclu de pregătire. Avem deja baza piramidei pregătită. Vom începe cu sportive noi dar și cu o altă mentalitate. De data aceasta obiectivul nu mai este câștigarea titlului național la finalul celor 4 ani ci pur și simplu crearea unei echipe unite și disciplinate iar în plan individual crearea mentalităţii de învingător a fiecărui individ din grup. Sunt sigur însă că astfel nu vor lipsi nici rezultatele. Când reușești să atingi acest obiectiv poți sigur afirma ca antrenor că ţi-ai îndeplinit misiunea. Și până la urma noi suntem, înainte de a fi antrenori, doar pedagogi și formatori. Dacă noi ne facem bine treaba la această vârstă dificilă din viața lor le asigurăm temelia viitorului. De aproximativ un an de zile am început în forță și activitatea cu băieţii iar astăzi pot afirma cu mândrie că ne punem mari speranțe în viitorul lor.
Nu vom abandona însă sub nici o formă activitatea feminină, această latură devenind dimpotrivă o nouă provocare pentru noi. Mulțumesc oricum Ziarului 21 și dumneavoastră personal pentru interesul manifestat faţă de clubul nostru într-un moment când pur și simplu nu mai suntem interesanți.
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
