De curând, echipa de minirugby U 8 de la Şoimii Câmpia Turzii a reuşit o mare performanţă. După un circuit naţional de patru etape, în care au întâlnit cele mai valoroase formaţii la acest nivel, rugbyştii din Câmpia Turzii s-au întors cu titlul naţional. A fost un titlu muncit, obţinut cu multe sacrificii şi cu mult efort atât din partea sportivilor şi antrenorilor cât şi din partea părinţilor şi sponsorilor. Despre cât de dificil e să ajungi într-un asemenea punct şi despre viitorul rugby-ului local ne vorbeşte antrenorul Fetiţă Valentin:
Denisa Mărginean: De curând, echipa pe care o conduceţi a devenit campioană natională. Cât de important este pentru rugby-ul local un astfel de rezultat?
Valentin Fetiţă: Aşa cum am declarat la conferinţa de presă, este un rezultat mare obţinut de o echipă tânără, foarte talentată, un rezultat obţinut după un an jumătate de muncă. Rugby-ul juvenil din Câmpia Turzii a renăscut încă o dată cu această nouă generaţie de copii foarte talentaţi, care ne-a adus în această toamnă cea mai mare bucurie, acest titlu naţional şi aceasta confirmă încă o dată că în oraşul nostru se continuă tradiţia rugbystică.
D.M: V-aţi luptat cu cele mai valoroase echipe la acest nivel, cât de dificil a fost?
V.F: Ȋn primul rând a fost conştientă toată lumea ( începând cu antrenori, părinţi şi sportivi) că pentru a obţine acest rezultat (titlul naţional) va trebui să participăm la toate etapele din circuitul naţional. A fost greu din toate punctele de vedere, nu neapărat jocurile propriu-zise cât prezenţa fiecărui sportiv la competiţie. Să nu uităm că sunt copii de 7-8 ani care au făcut deplasarea la majoritatea etapelor cu părinţii, iar costurile au fost foarte mari. Jocurile au fost echilibrate, dar având experienţa sezonului trecut din circuitul naţional am făcut diferenţa. După prima etapă de la Constanţa mi s-a confirmat că echipa cu care ne vom lupta pentru câştigarea acestui titlu va fi Şoimii Bucureşti.
D.M: Prin ce s-a remarcat echipa pe care o conduceţi, ce a făcut diferenţa?
V.F: Perseverenţă, coeziune şi nu în ultimul rând unitatea echipei, iar diferenţa pe care au făcut-o jucătorii mei la acest campionat naţional în meciurile disputate a fost apărarea agresivă.Nu am dat, practic, şanse adversarilor să se apropie de terenul nostru de ţintă, forţându-i să greşească, având astfel posesia balonului am marcat puncte. Ȋn meciurile cu pretendentele la titlu am primit câte un eseu pe meci, iar echipa noastră a marcat 5-6 eseuri.
D.M: Care au fost cele mai mari provocări în această perioadă?
V.F: Să reuşim să participăm la toate etapele din circuit cu toată echipa deoarece la prima etapă de la Constanţa am avut o sincopă deoarece doi jucători de bază nu au putut face deplasarea şi astfel am pierdut finala mare cu echipa de la Bucureşti. Să reuşesc să capacitez echipa să joace şi fără prezenţa mea alături a fost, de asemenea, o provocare. Menţionez că eu personal nu am participat la primele două etape de campionat, cea de la Constanţa şi de la Timişoara, şi a fost extraordinar de greu pentru mine să nu fiu alături de ei, să-i motivez, să creadă că sunt cei mai buni, lucru dovedit însă după turneul final de la Bucureşti. Pentru mine personal aceasta a fost cea mai mare provocare.
D.M: Un astfel de rezultat presupune multe sacrificii
V.F: Obţinerea unui astfel de rezultat înseamnă sacrificii din partea tuturor celor implicaţi în fenomenul rugbystic, antrenori, sportivi şi părinţi. Zeci de ore de antrenamente, muncă, seriozitate, dăruire şi nu în ultimul rând pasiune. Sacrificiile au fost foarte mari, în primul rând de natură financiară,deoarece noi suntem un club mic, fără buget, iar majoritatea cheltuielilor au fost suportate de părinţi.
D.M: Se vede că sunteţi o adevărată familie, o familie a rugby-ului. Ce v-a motivat să continuaţi munca?
V.F: Ȋn primul rând pasiunea pentru acest sport, multă muncă şi implicare sută la sută, dar nu în ultimul rând dragostea de a fi în mijlocul copiilor şi plăcerea de a-i învăţa tainele acestui frumos sport de echipă cum este rugby-ul. Astfel am avut părinţii alături de mine şi de echipă, m-au susţinut şi mă vor susţine în continuare pentru ceea ce am făcut şi voi face în continuare pentru micuţii rugbyşti.
D.M: Acum că aveţi un titlu national, spuneţi-ne care sunt principalele ingrediente din reţeta succesului?
V.F: Este al doilea titlu naţional pe care îl am în palmaresul meu de antrenor. Primul l-am obţinut în anul 2012 când am participat la circuitul naţional de mini-rugby la toate cele 3 categorii de vârstă, la categoria U 10 am obţinut titlul de campioni naţionali, la U 12 am obţinut locul 3 pe ţară iar la U 14 locul 5 pe ţară şi în plus am fost premiaţi cu trofeul Telu Diamandi pentru clubul care a participat întreg circuitul naţional la toate cele 3 categorii de vârstă obţinând rezultate foarte bune.
Ȋn acest an lucrurile au fost puţin diferite, deoarece am avut experienţa unui campionat naţional la care am participat tot la aceeaşi categorie de vârstă, cu aceeaşi jucători deoarece acest an a fost anul lor de bază. Dar şi experienţa acumulată în campionatul regional ne-a ajutat să ne impunem pe plan naţional. Reţeta succesului e simplă, am reînceput activitatea cu copiii de la cel mai mic nivel, pentru a avea timp să formez o echipă competitivă şi iată că am reuşit.
D.M: Cu siguranţă acum aşteptările sunt şi mai mari, care sunt obiectivele de viitor?
V.F: Da, cu siguranţă aşteptările sunt mari, ne aşteaptă un campionat regional greu la care vom participa la categoria U 10, iar obiectivul nostru în acest sezon este clasarea în primele 3 echipe din Transilvania. Trebuie să ţinem cont de faptul ca la U10 nu este anul lor de bază, deci trebuie să avem răbdare, să ne antrenăm şi să avem evoluţii bune de la meci la meci şi astfel vom avea rezultatele dorite.
D.M: Putem spune că rugby-ul local are un viitor?
V.F: Da, cu siguranţă are viitor, dar cu o singură condiţie: să fie susţinut şi de autorităţile locale, nu doar de club, antrenori şi părinţi.
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
