Victorie pentru Potaissa Turda în ultimul meci al anului
Miercuri, 12 decembrie, în ultimul meci al anului, Potaissa Turda a întâlnit, pe teren propriu, Politehnica Timişoara. Prima parte a întâlnirii a stat sub semnul echilibrului, turdenii au reuşit să se desprindă la două goluri în minutul 6, scor 4-2, dar Sadoveac a restabilit egalitatea la 5 în minutul 13. Două minute mai târziu, timişorenii s-au aflat pentru prima dată la conducere, după ce Sadoveac a punctat pentru 5-6. Cu patru minute înainte de finalul primului act, turdenii au reuşit să se desprindă. Szoke a punctat de două ori consecutiv, iar Cântec a stabilit scorul pauzei: 14-11.
La trei minute de la reluarea jocului, turdenii aveau un avans de patru goluri, scor 16-12, dar oaspeţii au reuşit să revină şi s-au apropiat la un gol. Totuşi, formaţia pregătită de Horaţiu Gal a dat dovadă de mai multă determinare şi mai multă luciditate la finalizare şi a reuşit să se desprindă: scor 22-18.
Până la finalul partidei, turdenii au mai punctat de trei ori, în timp ce timişorenii au mai punctat de patru ori, scor final: 25-22.
A fost ultimul meci din acest an pentru Potaissa Turda care şi-a trecut în cont 8 victorii, 3 remize şi 3 înfrângeri şi a acumulat un total de 27 puncte.
