Potaissa Turda a câștigat meciul de pe teren propriu cu Poli Timișoara 32-24 într-un meci desfășurat sâmbătă, 14 septembrie, în sala de sport Gheorghe Barițiu din Turda.
Cu un Irimuș în zile mari, Potaissa Turda a început tare meciul cu Poli Timișoara iar până la mijlocul primei reprize turdenii au avut o diferență de trei goluri pe tabela de marcaj. Cu un joc net superior în fața timișorenilor, elevii lui Horațiu Gal au făcut o primă repriză aproape perfectă, iar diferența de trei goluri s-a menținut până la finalul primelor 30 de minute ale jocului.
În repriza a doua, Potaissa Turda a continuat jocul bun, și împinși de la spate și de un public minunat, cu 10 minute înainte de finalul meciului, turdenii au înregistrat o diferență de 10 goluri pe tabela de marcaj.
Pe fondul unei relaxări a elevilor lui Horațiu Gal, Poli Timișoara a redus din diferență până la finalul meciului astfel încât Potaissa Turda- Poli Timișoara s-a încheiat 32-24.
Cu trei victorii din trei meciuri, cu echipele de top ale campionatului intern, Potaissa Turda se va deplasa la Dunărea Călărași în etapa viitoare, un meci care va avea loc duminică, 22 septembrie.
Potaissa Turda – Irimuș (14 intervenții), Szopka, Fleșer – Szoke, 8 goluri, Cîntec, Ghiță și Răzvan Pavel, câte 5, Thalmaier, Șandru și Talas, câte 2, Dragoș Iancu, Daniel Pop și Terzic, câte 1 gol. Au mai jucat: Lazăr, Ghivil, Pințoiu. Antrenor principal: Horațiu Gal.
Politehnica Timișoara: Varo – 3 intervenții, R. Rusu (3), Babasafari (1) – Sadoveac, 12 goluri, Milosevic (4), Năstăsie (3), Marjanovic și Flavius Cîmpan, câte 2, Trif (1). Au mai jucat: Pribanic, Fenici, Păiuș, Neamțu, Șomlea, Baican. Antrenor principal: Pero Milosevic.
Publicată de Ziarul 21 pe Sâmbătă, 14 septembrie 2019