Arieșul Turda a pierdut în deplasare la Minaur Baia Mare, locul 2 în clasament, scor 0-6, într-un meci ce a contat pentru etapa a XVI-a, din cadrul ligii a treia (seria a V-a).
Băimărenii au început puternic meciul iar în minutul 12 Bud a deschis scorul dintr-o lovitură liberă. După deschiderea scorului cei care s-au arătat mai periculoși au fost tot băimărenii care au reușit desprinderea pe tabela de marcaj dintr-o lovitură de la 11 m.
Turda s-a arătat mai periculoasă prin Savu însă golul a venit tot de la Minaur Baia Mare care cu 2 minute înainte de finalul primei reprize reușește să facă 3-0.
În repriza a doua, Minaur Baia Mare mai reușește să marcheze de trei ori prin Bud de două ori și Batin, iar scorul final a fost de 6-0 pentru gazde.
Pentru Arieșul Turda urmează meciul contra celor de la Industria Galda de Jos.
Arieșul Turda: Ursu – Chiș, Selegean, Cocoară, Marcu, Cimpoeșu, Savu, Varodi, Salcău, Cobârzan, Lemnaru.
Au mai intrat: Moroz, Fl. Dan, Băețan, Indreica.
Antrenor: Constantin Olariu