<
Fotbal

Încă un rezultat pozitiv pentru Sticla Arieşul Turda

Sticla Arieşul Turda- Unirea Dej 2-0 (1-0)

După ce etapa trecută a învins, în deplasare, scor 1-4, CS Minaur Baia Mare, Sticla Arieşul Turda s-a întors vineri, 3 mai, în faţa propriilor suporteri pentru întâlnirea cu Unirea Dej.

Meciul a contat pentru etapa cu numărul XXVI a Ligii a III-a la fotbal, Seria V, şi s-a încheiat cu victoria formaţiei lui Constantin Olariu, care a bifat a 12-a reuşită în această ediţie de campionat.

La 15 minute de la startul partidei, Marcu a executat periculos o lovitură liberă de la 28 metri, lateral dreapta, dar oaspeţii au reuşit să respingă în corner. La faza imediat următoare, Varodi, singur cu portarul, a trimis mult peste poartă.

Replica oaspeţilor a venit în minutul 27, când Andrei Pop a scăpat singur şi a trimis pe lângă portarul Pop dar şi pe lângă poartă.

Minutul 28 aduce primul gol al partidei. Lemnaru a primit o pasă în adâncime, peste apărarea adversă şi l-a executat pe goalkeeperul Farcaş înscriind pentru 1-0.

Cu cinci minute înainte de finalul primului act, Bogdan Pop a şutat înşelător de la 19 metri dar mingea a trecut puţin pe lângă poartă aşa că turdenii au intrat la cabine cu un avans minim, scor 1-0.

La trei minute de la reluarea partidei, Marcu a executat o lovitură liberă de la 35 metri, lateral dreapta, şi mingea a ajuns la  Ionescu care a reluat, din 8 metri, peste poartă.

În minutul 51, Blaj a intrat în careu, a trecut de doi fundaşi  şi a centrat, dar Sabo a ratat întâlnirea cu balonul.

Minutul 65, Dan Florin a şutat puternic la rădăcina barei, dar portarul Farcaş, atent, a respins în corner. În urma executării cornerului, Lemnaru a reluat cu capul, din 2 metri, şi a punctat pentru 2-0.

Oaspeţii au replicat două minute mai târziu, când Pintea a executat o lovitură liberă de la 30 metri, dar Pop a fost la post şi a respins în corner.

În minutul 68, Florin Dan a reluat din 10 metri în portar , iar în minutul 87 Paleoca a trimis până la Chişu care a centrat în faţa porţii, dar Farcaş, atent, a reţinut  fără probleme.

S-a încheiat 2-0 şi Sticla Arieşul Turda a bifat o victorie importantă iar etapa viitoare se va deplasa pentru confruntarea cu AFC Odorheiu Secuiesc.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS