<
Handbal

Suntem în semifinale! Potaissa Turda a pierdut la Bergen, dar merge mai departe în Cupa Challenge. Fyllingen Bergen – Potaissa Turda 32-30 (14-12)

Luni, 2 aprilie, în cel de-al doilea oraş ca mărime din Norvegia, Bergen,  se auzea „Hai, Potaissa! România!”. Într-o sală dominată de norvegieni, suporterii Potaissei şi-au făcut simţită prezenţa, iar încurajările lor au fost binevenite mai ales că testul pe care Potaissa trebuia să-l treacă n-a fost deloc uşor.

Ambiţioasă, cum de altfel a arătat şi la Turda, echipa vikingilor norvegieni şi-a pus toate speranţele în jocul de pe teren propriu şi asta s-a văzut încă din startul partidei. În minutul 5, norvegienii aveau un avans de trei goluri, scor 4-1, dar turdenii au revenit şi au restabilit egalitatea la 5 în minutul 10.

Graţie reuşitelor lui Cântec şi Ghiţă, Potaissa a trecut la cârma jocului, scor 7-9 (min.19), dar o serie de greşeli neforţate ale turdenilor  i-a permis echipei gazdă să revină şi să preia conducerea. La pauză, formaţia pregătită de Andreas Gjeitrem a intrat cu un avans de două goluri, scor 14-12.

În debutul actului secund, cele două formaţii au mers umăr la umăr, dar marile emoţiile au început în minutul 47 când Ungesson a punctat pentru 24-20.

A fost momentul în care tehnicianul Horaţiu Gal a solicitat time-out şi replica turdenilor a venit prin Cristian Ghiţă care a punctat de două ori consecutiv, scor 24-22 (min.49). Punctul culminant al partidei a avut loc în minutul 58. După ce Mossestad a punctat pentru 31-27, Thalmaier a trimis greşit, dar Hvidsten, pe contraatac, singur cu goalkeeperul Potaissei, a aruncat în bară.

Cântec, Savic şi Stamate au redus din diferenţă şi s-a încheiat 32-30. Cu  59-56 la general, Potaissa Turda s-a calificat în semifinalele Cupei Challenge, unde va întâlni formaţia islandeză IBV Vestmannaeyjar.

Fyllingen Bergen – Potaissa Turda 32-30 (14-12)

Fyllingen Bergen: Jurisic, Vaardal-portari

Au marcat:Mossestad 9 goluri, Hvidsten 7, Johansen 4, Matic 4, Epland 4, Ferkingstad 2, Stenqvist 2, Ungesson 2.

Antrenor: Andreas Gjeitrem

Potaissa Turda: Irimuş, Varo-portari

Au marcat: Ghiţă 11 goluri, Cântec 7, Iancu 3, Stamate 3, Thalmaier 3, Rotaru 1, Savic 1, Szoke 1.

Antrenor: Horaţiu Gal

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS