Sâmbătă, 11 noiembrie, etapa a X-a a Ligii Naţionale de Handbal Masculin a programat întâlnirea dintre Potaissa Turda şi Politehnica Timişoara, un meci care i-a ţinut cu sufletul la gură pe suporterii echipei turdene veniţi în număr mare să-şi susţină favoriţii.
Pero Milosevic, izbucnire nervoasă
Krsto Milosevic a deschis scorul în minutul 4, dar Savic a restabilit egalitatea un minut mai târziu. Antrenorul Pero Milosevic a luat prin surprindere pe toată lumea atunci când a izbucnit nervos, nemulţumit fiind de decizia arbitrilor. Vizibil tensionat, tehnicianul timişorean a fost exploziv pe toată durata partidei, reacţiile sale fiind taxate de publicul turdean.
Ambiţie şi determinare de ambele părţi
Timişorenii au venit la Turda decişi să tranşeze soarta partidei în favoarea lor. Agresivi în apărare şi cu goalkeeperul Savic într-o formă de zile mari, oaspeţii s-au distanţat la trei goluri, scor 3-6 (min.15). A fost momentul în care tehnicianul Horaţiu Gal a solicitat primul time-out. A fost un moment bine ales, căci turdenii au reuşit să revină şi să restabilească echilibrul pe tabelă, scor 7-7.
În minutul 26 Thalmaier şi-a dus echipa în avantaj, iar Radu Lazăr a punctat, cu câteva secunde înainte de finalul primului act, şi turdenii au intrat la cabine cu un avans minim, scor 13-12
Potaissa Turda, de neînvins
La cinci minute de la reluarea jocului, Hrimiuc a restabilit egalitatea la 15 şi cele două formaţii au mers umăr la umăr. În cele din urmă, tensiunea şi-a pus amprenta asupra jocului şi cele două formaţii au comis o serie de erori neforţate.
În minutul 49 tabela afişa egalitate la 20, dar şase minute mai târziu turdenii aveau un avans de două goluri. Portarul Varo a fost la înălţime şi intervenţiile sale spectaculoase au ridicat publicul în picioare. Potaissa Turda a demonstrat încă o dată că este una dintre cele mai puternice formaţii din liga naţională, o echipă care crede si luptă până în ultima secundă.
Cu trei minute înainte de final, Iancu a înscris golul cu numărul 24 pentru formaţia turdeană iar Asoltanei a stabilit o diferenţă de 4 goluri, scor 26-22.
Vizibil iritat, Didi Hrimiuc a văzut cartonaşul roşu ca urmare a unui gest nesportiv iar Asoltanei a stabilit scorul final: 27-24.
Potaissa Turda: Varo, Ţenghea, Fleşer-portari
Au marcat: Iancu 4 goluri, Cîntec 4, Savic 4, Asoltanei 4, Lazăr 3, Adomnicăi 3, Arsenic 2, Ignat 2, Thalmaier 1.
Antrenor: Horaţiu Gal
Politehnica Timişoara: Savic-portar
Au marcat: Krsto Milosevic 5 goluri, Vuk Milosevic 4, Marjanovic 4, Şania 3, Orbovic 3, Hrimiuc 2, Cîmpan 2, Lasica 1.
Antrenor:Pero Milosevic