Duminică, 3 decembrie, Potaissa Turda s-a deplasat la Focşani pentru confruntarea cu CSM din localitate.
Meciul care a contat pentru etapa a 13-a a Ligii Naţionale de Handbal Masculin, ultima a turului de campionat, a avut un ritm bun încă de la început şi a pus în evidenţă o echipă oaspete în mare formă, decisă să-şi spună cuvântul ori de câte ori are ocazia.
După ce în primele minute, portarii ambelor formaţii s-au evidenţiat prin intervenţiile salvatoare, Savic a deschis scorul, 0-1 (min.2), dar Miroiu a restabilit egalitatea două minute mai târziu.
În minutul 7, Cântec a punctat pentru 2-3 şi turdenii au trecut la cârma jocului. Încurajaţi de un public numeros şi entuziast, focşănenii au alergat mereu în căutarea echilibrului, fără şansă, însă, în faţa unei echipe care pare de neoprit.
Minutul 15 şi tabela afişa o diferenţă de patru goluri, scor 6-10, dar turdenii au continuat să profite de fiecare ocazie şi mai ales de fiecare eroare a gazdelor aşa că diferenţa a crescut, scor 8-16 (min.26).
Elevii lui Viorel Ciubotaru au mai recuperat pe finalul primei părţi, iar la pauză tabela a înregistrat o diferenţă de cinci goluri, scor 12-17.
Începutul reprizei secunde a reprezentat momentul revenirii echipei gazdă care a avut un ritm mai bun şi a reuşit la nouă minute de la reluarea jocului să se apropie la două goluri, scor 20-22.
Au vrut, dar n-au putut mai mult de atât! În ciuda faptului că au fost încurajaţi frenetic de suporteri, focşănenii au comis o serie de erori neforţate şi, bineînţeles, asta i-a costat. În minutul 42, Pătru a văzut cartonaşul roşu, în acelaşi minut tabela afişând 20-26.
Era evident faptul că meciul curge către o victorie a turdenilor, aşa că suporterilor echipei gazdă nu le-a mai rămas decât să se bucure de fiecare reuşită a favoriţilor. Reuşitele lui Raţă şi Moisă au strâns aplauze, tabela de marcaj afişând la finele celor 60 de minute o diferenţă clară, scor 28-36.
Potaissa Turda şi CSM Focşani se vor întâlni miercuri, 6 decembrie, în sala „Gheorghe Bariţiu” din Turda în optimile Cupei României.
În prima etapă din returul campionatului, Potaissa Turda se va deplasa pentru confruntarea cu marea rivală Steaua Bucureşti. Meciul va avea loc duminică, 10 decembrie, de la ora 15.00, şi va fi transmis în direct de DigiSport.
CSM Focşani: Marocico, Tevzadze-portari
Au marcat: Raţă 7 goluri, Moisă 5, Mocanu 3, Eros 2, Năstăsie 2, Pătru 2, Sladic 2, Ţuţu 2, Hagiu 2, Miroiu 1.
Antrenor: Viorel Ciubotaru
Potaissa Turda: Varo, Ţenghea-portari
Au marcat: Thalmaier 8 goluri, Cântec 8, Ignat 5, Savic 4, Zacaciurin 3, Rotaru 3, Adomnicăi 2, Lazăr 1, Asoltanei 1, Iancu 1.
Antrenor: Horaţiu Gal