Calificarea în play-off şi apoi cât mai sus posibil între primele opt şi calificarea în finala Cupei Challenge sunt obiectivele echipei turdene pentru noul sezon.
Silvian Amihăesi a ales să plece la HC Vaslui, dar „au promovat definitiv în lotul mare Fleşer, Pinţoiu, Pop Daniel şi Vlad Bulgaria, jucători din propria pepinieră care credem noi că vor avea o ascensiune astfel încât să fie unii dintre cei mai buni jucători din Liga Naţională în câţiva ani de zile”, a precizat preşedintele turdenilor.
Zilele Municipiului Turda, care vor avea loc în perioada 11-13 august, reprezintă o bună ocazie pentru organizarea unui moment festiv dedicat medaliatei cu bronz.
„Suntem cuprinşi pentru prima dată de când există proiectul Potaissa Turda în ceea ce priveşte evenimentele zilelor Turzii şi am înţeles că va exista un moment festiv privind performanţa din anul precedent. Cu ocazia zilelor Turzii vom avea un turneu internaţional, la care participă campioana României, campioana Belgiei şi a Olandei, şi alte nume mari din România sau o echipă din Ungaria şi, zic eu, că vom face paşii potriviţi pentru a începe sezonul care se anunţă unul foarte, foarte greu”, a mai precizat Flaviu Sâsâeac.
În programul Zilelor Municipiului Turda a fost introdus Turneul Internaţional dotat cu „Cupa Potaissa 2017”, care se prezintă astfel:
Vineri, 11 august:
Ora 16: Minaur Baia Mare-Dunărea Călăraşi
Ora 18: Potaissa Turda-Dinamo Bucureşti
Ora 20: OCI Lions-Balmazujvaros KK
Sâmbătă, 12 august:
Ora 10: Balmazujvaros KK-Dunărea Călăraşi
Ora 12: Dinamo Bucureşti- Minaur Baia Mare
Ora 14: Potaissa Turda- OCI Lions