„La început a fost un meci dificil pentru noi, pentru că Turda s-a apărat foarte bine, suporterii echipei au creat o atmosferă foarte frumoasă, aşa că am avut nevoie de o perioadă de acomodare. Până la urmă am jucat foarte bine în atac, e unul din puncte noastre forte, ne-am detaşat şi după un timp am început să cred că vom obţine un rezultat bun aici cu toate că Turda e genul de echipă care nu renunţă niciodată. Au fost mereu prezenţi în joc, dar cred că la ei s-a acumulat şi oboseala după meciul de miercuri, dar sunt o echipă minunată şi s-au descurcat bine în finală. Astăzi noi am fost mai puternici, am fost buni în atac, apărarea şi-a făcut, de asemenea, treaba şi portarul nostru ne-a ajutat foarte mult. Cred că ne-am descurcat foarte bine azi, am avut o zi bună. Au fost mulţi oameni la sală azi, e absolut extraordinar. Potaissa trebuie să fie o echipă fericită cu aşa suporteri! Ne-am simţit foarte bine aici, am fost bine primiţi şi toată lumea ne-a ajutat”, a precizat, pentru Ziarul 21, Hugo Canela.