“Am început foarte bine partida, în minutul 20 aveam 4 goluri plus atacul, după care inexplicabil au apărut greşelile forțate, în loc să intrăm la pauză cu 4,5, 6 goluri, am intrat cu egal. Din păcate repriza a doua am început-o la fel, am terminat-o cum am terminat-o pe prima, iar de acolo Constanța încet, încet a preluat conducerea până pe finalul partidei, unde a trebuit să riscăm, am ieşit cu trei jucători, om la om, avansați şi am reuşit să întoarcem rezultatul. Până la urmă eu zic că a fost un meci echilibrat, rezultatul a fost echitabil şi un meci plăcut spectatorilor şi telespectatorilor”. a declarat Horațiu Gal după meciul dintre Potaissa Turda și AHC Dobrogea