Potaissa Turda- CS Minaur Baia Mare 27-23 (14-8)
Potaissa Turda a bifat vineri, 22 septembrie, a treia victorie din această ediţie de campionat. Turdenii au întâlnit, pe teren propriu, formaţia CS Minaur Baia Mare într-un meci contând pentru etapa cu numărul IV.
Gazdele au intrat bine în joc şi au reuşit să puncteze de trei ori consecutiv, în timp ce echipa vizitatoare n-a pus niciun fel de problemele la poarta lui Varo. Antrenorul Raul Fotonea a solicitat primul time-out în minutul 5, dar primul gol al formaţiei sale avea să apară patru minute mai târziu, graţie reuşitei lui Sabou.
Minutul 11 şi tabela de marcaj afişa 5-2. Nikola Arsenic a punctat de trei ori consecutiv şi reuşitele lui Cântec, Thalmaier şi Savic au făcut ca diferenţa să fie de 6 goluri, scor 11-5 (min.23).
Până la finalul primei părţi, ambele formaţii au mai înscris de trei ori şi tabela afişa 14-8.
Cu o diferenţă liniştitoare, turdenii au menţinut un ritm bun şi în actul secund şi au continuat să pună problemă în jumătatea adversă. La şase minute de la reluarea partidei, am consemnat un avans de 7 goluri,scor 17-10, dar oaspeţii au reuşit să mai reducă din diferenţă graţie reuşitelor lui Ragot, care a fost, de altfel, şi cel mai bun marcator al partidei.
În minutul 51, Dragoş Fleşer a avut o intervenţie salvatoare şi a trimis direct în poarta goală a adversarilor reuşind să înscrie golul cu numărul 25 al turdenilor.
Elevii lui Raul Fotonea au punctat de patru ori consecutiv şi în minutul 54 tabela de marcaj afişa o diferenţă de trei goluri, scor 25-22.
Zacaciurin şi Lazăr şi-au mai trecut numele pe lista marcatorilor, în timp ce Pop a înscris ultimul gol al oaspeţilor. S-a terminat 27-23.
Etapa viitoare, Potaissa Turda se va deplasa la Călăraşi pentru confruntarea cu echipa din localitate.
Potaissa Turda: Varo, Ţenghea, Fleşer-portari
Au marcat: Arsenic 6 goluri, Savic 5, Thalmaier 4, Zacaciurin 4, Cântec 2, Ignat 2, Lazăr 2, Adomnicăi 1, Fleşer 1.
Antrenor: Horaţiu Gal
CS Minaur Baia Mare: Bucătaru, Pop-portari
Au marcat: Ragot 8 goluri, Sabou 6, Mureşan 2, Popescu 2, Pop 2, Marta 2, Căbuţ 1.
Antrenor:Raul Fotonea
