<

Handbal

Cupa României. Potaissa Turda a fost învinsă de HC Dobrogea Sud Constanţa şi va juca în finala mică

Potaissa Turda- HC Dobrogea Sud Constanţa 29-36 (16-19)

Sâmbătă, 13 mai, şi duminică, 14 mai, Sala Sporturilor „Olimpia” din Ploieşti a găzduit final four-ul Cupei României la handbal masculin.

Potaissa Turda şi HC Dobrogea Sud Constanţa au deschis ” balul „, ambele cu ambiţii mari şi cu dorinţa de victorie, o victorie care le asigura un loc în finala competiţiei.

A fost ziua Constanţei, care a intrat mai bine în joc şi a reuşit să puncteze de trei ori consecutiv, după ce veteranul Stănescu a fost de neînvins între buturi. Primul gol al turdenilor a venit în minutul 4, graţie reuşitei lui Zacaciurin care a transformat o lovitură de la 7 metri, scor 1-3.

Ţenghea s-a remarcat prin trei parade consecutive şi în minutul 11 Ignat a înscris golul cu numărul 5 pentru turdeni restabilind egalitatea pe tabela de marcaj.

A fost momentul în care tehnicianul Aihan Omer a solicitat time-out pentru a le repeta elevilor săi „liniştiţi”. Doar că dobrogenii n-au fost deloc liniştiţi şi au insistat pe faza ofensivă, într-atât de mult încât Omer a cerut, la un moment dat, calmarea atacului. Minutul 25 şi tabela de marcaj afişa o diferenţă de  trei goluri în favoarea constănţenilor, scor 13-16 şi aceeaşi diferenţă s-a menţinut pînă la finalul primei reprize, scor 16-19.

La zece minute de la reluarea actului secund, Vujadinovici a stabilit o diferenţă de cinci goluri, scor 21-26, iar în minutul 48 tabela afişa 24-30. Thalmaier a înscris de două ori consecutiv pentru formaţia antrenată de Horaţiu Gal, dar Crnoglavac a fost de neoprit pe final de meci şi fluierul final a consimţit victoria clară a dobrogenilor, scor 29-36.

Nou-înfiinţata HC Dobrogea Sud Constanţa, echipa cu cea mai înaintată medie de vârstă din handbalul românesc, s-a calificat în finala Cupei României şi va lupta pentru primul său trofeu.

Duminică, 14 mai, Potaissa Turda va întâlni, în finala mică, învinsa din duelul CSM Bucureşti-Dinamo Bucureşti.

HC Dobrogea Sud Constanţa : Toma 6 goluri , Crnoglavac 5, Vujadinovici 5, Cutura 4, Soare 4, Rohozneanu 4, Angelovski 2, Bologa 2, Nikolici 1, Buricea 1, Rackcevici 1.

Antrenor: Aihan Omer

Potaissa Turda: Zacaciurin 7 goluri, Thalmaier 6, Adomnicăi 5, R. Lazăr 5, Pavel 3, R. Marian 2, L. Ignat 1, Huta 1.

Antrenor: Horațiu Gal

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS