Marţi, 13 februarie, a fost o zi cu noroc pentru Potaissa Turda care şi-a luat revanşa în faţa celor de la Dunărea Călăraşi. După un început ezitant, în care ambele formaţii au comis erori neforţate, Ghiţă a deschis scorul în minutul 4 al partidei, dar Chikovani a restabilit egalitatea la faza imediat următoare. În minutul 8, turdenii aveau trei goluri avans, scor 5-2, dar elevii lui Adrian Petrea au mizat pe o apărare agresivă şi în minutul 16 s-au apropiat la un singur gol, scor 6-5. Turdenii au rămas la cârma jocului, dar n-au reuşit să se desprindă, în minutul 24 diferenţa fiind tot de un gol, scor 10-9.
„Am intrat bine în meci, dar am avut câteva mingi greşite. Concentrare în atac”, le-a transmis Adrian Petrea elevilor săi la primul time-out, dar sfaturile sale n-au prins contur şi Potaissa, ajutată de intervenţiile portarului Irimuş, a reuşit să se distanţeze. La pauză turdenii au intrat cu avans de patru goluri, scor 15-11.
Dacă prima repriză a fost mai echilibrată, actul secund a evidenţiat o echipă mult mai motivată şi mai sigură, decisă să tranşeze soarta partidei în favoarea ei. Irimuş a fost de neînvins, aşa că la trei minute de la reluarea jocului tabela afişa 18-11, tehnicianul Petrea fiind deranjat de faptul că echipa sa nu are soluţii la finalizare: „am început repriza secundă, nu e antrenament”.
Până în minutul 39 oaspeţii n-au reuşit să înscrie şi „vinovat” a fost Irimuş. În minutul 54 Starcenko a punctat pentru 24-17, dar Petrea părea mai liniştit pe margine, semn că a acceptat situaţia. S-a încheiat 28-20 şi Potaissa Turda a urcat pe locul II în clasament. Etapa viitoare, turdenii vor întâlni, în deplasare, HC Vaslui.
Potaissa Turda: Irimuş, Varo, Fleşer-portari
Au marcat: Ghiţă 5 goluri, Ignat 4, Thalmaier 4, Cântec 4, Iancu 4, Lazăr 3, Rotaru 2, Zacaciurin 1, Stamate 1.
Antrenor: Horaţiu Gal
Dunărea Călăraşi: Şelaru-portar
Au marcat: Chikovani 6 goluri, Lazovic 2, Peric 2, Timofte 2, Tărîţă 1, Dospinescu 1, Vîrtic 1, Nosrati 1,Grasu 1, Dinescu 1, Starcenko 1, Popia 1.
Antrenor: Adrian Petrea