Poate cei mai vocali oameni de fotbalul județean, fraţii Andrei şi Paul Pintilie se retrag din conducerea clubului Unirea Triteni. Frații Pintilie au hotărât să stea departe de fotbal, cel puțin până în vară.
Contactat de către Ziarul 21, Andrei Pintilie a declarat că familia este principalul motiv pentru care a decis să se retragă de la echipa Unirea Triteni.
„M-am retras și eu și fratele meu Paul. Este un motiv pur personal. Am decis, după 12 ani petrecuţi la Unirea Triteni, să iau o pauză. Nu am primit o altă ofertă, nu m-am certat cu nimeni, nici cu conducerea, nici cu jucătorii, dimpotrivă, chiar recent am avut două meciuri amicale unde am participat cu băieții. A fost pur o decizie personală. Vreau să fiu mai aproape de casă, să fiu mai aproape de familie și până în vară, cel puțin, nu o să fac nimic legat de fotbal. O să fiu alături de jucătorii de la Unirea Triteni cu sufletul, cu sfaturi, însă nu din postura de jucător sau antrenor. Îmi este foarte greu și practic las o parte din mine odată cu plecarea mea. Inevitabil lumea face asocierea numelui meu cu echipa Unirea Triteni, pentru că am petrecut 12 ani la echipă. Încă odată, sunt doar motive personale” a precizat pentru Ziarul 21, Andrei Pintilie, de astăzi, fostul antrenor jucător al echipei Unirea Triteni
După 17 etape, Unirea Triteni se află pe locul 11 în clasamentul Ligii a IV-a, la finalul unui tur sub aşteptări, mai ales că sezonul trecut a reuşit cea mai bună clasare din istorie, locul patru. Potrivit celor doi fraţi Pintilie, actualii jucători ar urma să rămână la Unirea Triteni şi pentru restul acestui sezon.