Sticla Arieşul Turda a pierdut, scor 3-1, confruntarea cu Sănătatea Cluj contând pentru faza a doua a Cupei României. Tehnicianul Constantin Olariu consideră că, în ciuda rezultatului de pe tabelă, echipa nu a arătat rău dar recunoaşte că „mai este de muncă”.
„Dacă stăm să ne raportăm strict la posesia mingii pe care a avut-o echipa mea, cred că i-am dominat net. Ştiam că aşa joacă, pentru că au două vârfuri puternice, au experienţă multă şi cred că diferenţa s-a făcut la nivel de experienţă a jucătorilor. La noi, echipa aşa cum arăta acum, erau foarte mulţi debutanţi pentru un meci de Liga a III-a, dar, una peste alta, nu cred că am arătat chiar aşa rău.
Ne dorim să debutăm cu victorie în Liga a III-a, asta ne-am propus şi astăzi, am dus jocul destul de bine, noi am avut prima ocazie, care a fost una destul de mare, după care am cedat la două greşeli clare, individuale, şi cam aşa s-a scris prima repriză. Apoi, în repriza a doua am dominat, am reuşit să înscriem, dar nici relaţiile de joc nu sunt chiar bine sudate, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunţăm acum. Mergem înainte, avem de muncă, avem încredere că putem rezolva lucrurile astea şi sunt convins că lucrurile o să meargă pe făgaşul cel bun”, a precizat tehnicianul Constantin Olariu.