<
Actualitate

U15. FC Câmpia Turzii pierde primul meci din acest sezon în urma unor două penalty-uri acordate ușor

U15. FC Câmpia Turzii pierde primul meci din acest sezon în urma unor două penalty-uri acordate ușor

Sâmbătă, 16 noiembrie de la ora 10.00 la Baza Sportivă din Apahida a avut loc derby-ul etapei dintre ACS Vasile Moga Apahida locul 4 cu 18 puncte acumulate și FC Câmpia Turzii, locul 3 cu 20 de puncte acumulate.

ACS Vasile Moga avea nevoie de toate cele trei puncte puse în joc pentru a mai spera la primul loc, de partea cealaltă FC Câmpia Turzii, singura echipă neînvinsă din campionat avea de asemenea nevoie de cele trei puncte pentru a continua lupta pentru primul loc.

Meciul s-a ridicat la nivelul unui derby. Copiii celor două echipe s-au luptat pe toată durata meciului într-o atmosferă de fotbal frumoasă. Galeria din Apahida și galeria deplasată de la Câmpia Turzii au făcut o atmosferă de meci mare.

Prima repriză s-a încheiat o-0 după un meci în care lupta s-a dus la mijlocul terenului.

Reveniți de la vestiare copiii celor două echipe au căutat golul iar de aici meciul a devenit unul foarte frumos.

Primul gol a venit după un penalty acordat foarte ușor de centralul partidei, iar lovitura de la 11m a fost executată perfect iar ACS V. Moga trece în avantaj. Al doilea gol a venit dintr-un nou penalty, inexistent spun arbitrii consultați de Ziarul 21, care de asemenea a fost executat foarte bine iar Apahida conducea cu 2-0.

Golul Câmpiei Turzii a venit tot dintr-un penalty, de asemenea acordat extrem de ușor, practic o compesație inutilă față de primele două penlty-uri, iar Alex Ciava execută perfect pentru golul de onoare.

Una peste alta sportivii celor două echipe au oferit un fotbal frumos demn de un derby, iar finalul meciului a continuat într-un spirit de fair play când copiii de la Câmpia Turzii au format un culoar și au aplaudat pe învingători la ieșirea acestora de pe teren. Gestul lor a fost aplaudat de toți microbiștii prezenți la cocheta bază sportivă din Apahida.

ACS Vasile Moga din Apahida acumulează 21 de puncte și urcă pe locul 3 în clasament în timp ce FC Câmpia Turzii rămâne cu 20 de puncte dar cade pe locul 4.

Pentru FC Câmpia Turzii urmează meciul de acasă contra celor de la Viitorul Cluj, Sâmbătă 23.11.2024, de la ora:14:00 pe Stadion Municipal “Mihai Adam” Câmpia Turzii.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS