Marţi, 18 iulie, la Stadionul Municipal din Turda a fost organizată o conferinţă de presă la care au participat preşedintele clubului Sticla Arieşul Turda, Adrian Şomlea, antrenorul Artur Podar şi jucătorul Victor Soporan.
Adrian Şomlea a expus proiectele pentru noul sezon competiţional, 2017-2018 şi a făcut, de asemenea, o prezentare a persoanelor „alături de care vom începe munca în noul sezon”.
Astfel, la echipa de seniori antrenor principal va fi Artur Podar, secund Suciu Dorin, juniori A1- Suciu Dorin, juniori republicani A-Suciu Dorin şi Doru Moise, juniori republicani B- Vasile Macea şi Doru Moise, juniori C-Coman Adrian, juniori D 1- Koloszi Attila, Juniori D 2-Miheţ Eugen, juniori E 1-Miheţ Eugen, juniori E 2-Potora Florin, juniori F-Alexandru Savu, antrenor cu portarii-Nan Mihai.
Stelian Gherman, cooptat în staff-ul echipei
„AJF ne-a înştiinţat că în 12 august va fi primul meci de Cupa României, dacă mergem mai departe, în 19 august va fi al doilea meci şi campionatul Ligii a IV-a este preconizat să înceapă în 26 august. Ca o noutate vrem şi sperăm să înscriem grupele de juniori A şi B, în mare parte formalităţile sunt făcute până la 31 iulie trebuie înaintate la Federaţia Română de Fotbal. Vrem să continuăm să creştem copiii şi juniorii clubului. Avem aproximativ 170 copii, avem 7 grupe înscrise în campionat. A fost cooptat în staff-ul clubului Stelian Gherman, care ne va ajuta la tot ce înseamnă organizare, implicare la echipa de seniori până la grupa cea mai mică. Experienţa pe care o are e un lucru benefic, este alături de noi şi o să încerce să ne ajute în continuare”, a precizat preşedintele Adrian Şomlea.
Antrenorul Artur Podar: „Obiectivul este promovarea în Liga a III-a”
„Obiectivul în cadrul clubului nostru este promovarea în Liga a III-a. Din punctul meu de vedere, este un obiectiv pe care prin multă muncă o să-l putem atinge la finalul sezonului. Alt obiectiv ar fi câştigarea Cupei României pe faza judeţeană. În lot, un singur jucător nu a dorit să mai rămână şi asta din cauza vârstei, este vorba Coroiu Mihai, iar ca jucători noi veniţi sunt Chişu Adrian, Marcu Valentin, Vasilică Mercean, David Adrian, Mărginean Sergiu, Kiesz George şi sunt discuţii cu Dan Florin. Sezonul trecut a fost mai dificil pe faza de apărare, acolo ar trebui să lucrăm, dar noi avem strategia făcută, în funcţie de jocurile respective o să vedem ce lacune mai sunt, dar toate aspectele trebuie luate în considerare, începând de la pregătirea fzică şi până la cea tactică. Cu toate că este o perioadă scurtă, dar având omogenitatea lotului, cu plusurile pe care le-am adus la echipă cred că acel gol va fi astupat. În proporţie de 80% sunt mulţumit, vom face o analiză după aceste jocuri şi vedem dacă ceea ce am adus la echipă se mulează pe lipsurile care le aveam şi pot să devină chiar să devină plusuri”, a declarat antrenorul Artur Podar.
Victor Soporan: „Toţi jucătorii îşi doresc promovarea”
„Venim după o vacanţă care ne-a prins bine, ştim că ne aşteaptă multă muncă şi toţi jucătorii îşi doresc promovarea. Le urăm bun venit celor noi, pe unii îi cunoaştem, ne-au mai fost colegi şi cred că se vor simţi bine alături de noi”, a precizat Victor Soporan.
Mesaj pentru suporteri
„Îi aşteptăm cu drag la stadion şi vom încerca să facem spectacol şi în acelaşi timp să ne atingem obiectivul. Vom încerca să câştigăm fiecare meci, fiindcă lumea asta aşteaptă dacă vine la stadion”, a fost mesajul tehnicianului Artur Podar.
„Le transmit suporterilor şi iubitorilor fotbalului să vină într-un număr cât mai mare la stadion, la meciuri. Eu zic că n-o să fie dezamăgiţi, noi jucăm cu drag pentru echipă şi pentru oraş, majoritatea suntem turdeni şi din suflet îi aşteptăm să vină. Şi nouă ne-ar face plăcere să-i vedem alături de echipă”, a fost mesajul lui Victor Soporan.
Programul meciurilor amicale:
Sâmbătă, 22 iulie, ora 11- echipa de seniori- echipa de juniori
Luni, 24 iulie, ora 18-Sticla Arieşul-Şoimii Câmpia Turzii
Vineri, 28 iulie, ora 18- Sănătatea Cluj-Sticla Arieşul
Sâmbătă, 29 iulie, ora 11- Sticla Arieşul-Mureşul Luduş
Miercuri, 2 august, ora 18-Metalurgistul Cugir-Sticla Arieşul
Sâmbătă, 5 august, ora 11- Mureşul Luduş-Sticla Arieşul