Sergiu Jucan -președintele FC Câmpia Turzii suspendat 1 AN de AJF Cluj și amendat cu 500 lei
Pare incredibil dar o dată cu CAZUL INCREDIBIL în care un jucător și-a însumat o identitate falsă și a nenorocit un fotbalist de 18 ani președintele de la FC Câmpia Turzii care a avut curaj să facă o conferință de presă să scoată la lumină aceste nereguli a fost suspendat 12 LUNI!
Practic Cătălin Ciungan (portarul care și-a asumat o identitate falsă și i-a rupt piciorul lui Denis Baciu într-un meci de Liga V din cadrul AJF) a primit 16 etape de suspendare (adica dacă sunt 4 etape pe lună atunci suspendarea este de 4 luni) iar Sergiu Jucan a primit o suspendare de 3 ori mai mare 12 LUNI (UN AN).
HOTARAREA Comisiei de Disciplina Nr. 13 din 11.12.2024
Comisia de disciplină a A.J.F. Cluj, intrunita în data de 11.12.2024, în componența: Razvan SOTIRIU – președinte, Marius COLCERIU – vicepreședinte, Dan OLAR – membru, in urma analizarii rapoartelor arbitrilor si observatorilor la jocurile din Liga a IV a, Liga a V a, U17, a constatat urmatoarele:
Clubul FC Câmpia Turzii deasemenea a fost amendat cu 500 lei și penalitate 3 puncte
Mai jos Conferința de Presă organizată în urma accidentării lui Denis Baciu în care un jucător și-a însușit o identitate falsă