<
Fotbal

Paul Pintilie, director sportiv CSM: „Problema acum nu este că se întârzie cu salariile ci problema e dacă clubul va fi finanțat”

Rep.: D-le director sportiv al CSM Campia Turzii, concret, cât de critică este situația la CSM Campia Turzii?

Paul Pintilie: Situatia este destul de critică în momentul de față. După cum se știe, clubul în momentul de față este fară finanțare!!! Prin decizia de azi împreună cu staff-ul și jucătorii am vrut să tragem un semnal de alarmă prin care să reușim să atragem atenția autorităților, conducerii și chiar iubitorilor fotbalului din Câmpia Turzii că e timpul să ne unim și să încercăm să facem ceva bun pentru sportul din oraș !!!!

Rep.: Situația financiară din campionatul trecut s-a moștenit și în acest campionat să întelegem? Adică jucătorii și staff-ul nu au primit banii pentru care munciți ?

Paul Pintilie: Nu cunosc situația din campionatul trecut și nu vreau să vorbesc despre asta… ce pot să spun este că staff-ul și jucătorii care fac parte din lotul echipei din acest sezon nu au fost plătiți… dar vreau să se înțeleagă că semnalul de alarma de azi nu l-am tras doar pentru acest lucru, am făcut acest gest pentru situația sportului, infrastructurii condițiilor de antrenament și mai ales pentru “gurile rele” care de 5 luni de când am început acest proiect încearcă să pună piedici pentru o bună desfășurare a activității sportive. Chiar am văzut azi un site de stiri care a citat gurile rele cum că nu ne-am prezentat azi de frica adversarului. Total fals…. încă o data fac un apel e timpul să ne unim să facem ceva pentru sportul din oraș… si toti iubitorii sportului avem o datorie morală să contribuim cu ceva, de la autorități până la suporteri!!!

Rep.: La semnarea contractului cu CSM Campia Turzii ați primit niște promisiuni care la rândul vostru ați promis mai departe în speță jucătorilor. Spune-ne una dintre aceste promisiuni de care conducerea nu s-a ținut de cuvânt.

Paul Pintilie: E vorba de partea financiară, dar ni s-a spus că vor fi întârzieri și am acceptat acest lucru… problema acum nu este dacă se intârzie, problema e dacă clubul va fi finanțat!!!

Rep.: Ai vorbit de infrastructură, toată lumea vede situația jalnică a tribunii, vestiarele cum arată ?

Paul Pintilie: Vestiarele arată exact cum arată și tribuna!

Rep.: Deplasările de până acum pe ce bani le-ați făcut?

Paul Pintilie: Clubul ne-a pus la dispozitie toate mijloacele pentru a face deplasările, chiar și la meciul de azi aveam toate condițiile să facem deplasarea!

Rep.: Credeți că se va schimba situația în viitorul apropiat ?

Paul Pintilie: Sper ca acest mesaj să ajungă la cine trebuie și să se schimbe lucrurile în bine !! Și am un mesaj pentru așa zisele “guri rele” și pentru toți care în aceste luni au atacat echipa prin diferite forme și nu direct… cu sau fără finanțare fotbalul din Campia Turzii nu va disparea!!! Hai CSM!!!

Rep.: Ce trebuie să se întâmple ca la meciul viitor să intrați în teren ?
Paul Pintilie.: O să avem o discutie cu staff-ul tehnic și cu jucătorii dar mai mult ca sigur o să intrăm în teren meciul viitor pentru că a doua neprezentare aduce  excluderea automată a echipei din campionat… dar eu în continuare sper că acest mesaj va ajunge la cine trebuie și o să primim niste garanții solide din partea conducerii, autorităților locale că lucrurile se vor schimba în bine. Ce mă deranjeaza cel mai tare la situația de față pe care o vad ca e o luptă între oameni care vor să facă ceva și “guri rele “. E că sunt afectati copiii care activează în cadrul clubului indiferent de secție!!! Haideți să ne unim să muncim să facem ceva pentru copiii orașului!!!!
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS