Interviu cu Vlad Baba, antrenor FCCT (U14): Aici la FCCT ai toate condițiile pentru a ajunge fotbalișt – începând de la terenuri de antrenament, materiale pentru antrenamente și tot ce ar avea nevoie un copil pentru a ajunge fotbalist
Baba Vlad în vârstă de 35 de ani este antreorul grupei U14 de la FC Câmpia Turzii. Este angajat în cadrul MAPN, căsătorit și are două fetițe. Fotbalul l-a început la vârsta de 5 ani la ISCT unde a terminat și junioratul și a reușit să ajungă la echipa mare care atunci juca în Liga 2. Cariera de fotbalist a încheiat-o repede când pe când avea 19 ani și a fost operat de ruptură de ligamente și menisc. O accidentare care practic l-a forțat să pună ghetele în cui pentru fotbalul profesionist. A mai cochetat cu fotbalul amator, Liga 4, la Unirea Triteni și Plaiul Iacobeni cu care a reușit să câștige Liga 4. În anul 2012 a început cariera de antrenor la echipa locală ISCT. In anii 2014-2016 a antrenat la echipa “Academia Gheorghe Voroneanu” iar între anii 2016-2019 la CSM Câmpia Turzii. În sezonul 2021-2022 a antrenat echipa de seniori la Unirea Triteni unde a terminat pe locul 2 Campionatul Județean iar din 2023 a acceptat o nouă provocare și a revenit acasă la echipa fanion a orașului devenind antrenor la grupa U13 (acum U14) de la FC Câmpia Turzii.
Vlad Baba a acceptat să vorbească într-un interviu pentru cititorii Ziarului 21 și pentru microbiști și pentru suporterii FCCT-ului.
Rep.: În primul rând cine este Vlad Baba ?
Vlad Baba: Sunt antrenor din 2012, am început la ISCT și am mai antrenat la “Academia Gheorghe Voroneanu”, CSM Câmpia Turzii, Unirea Triteni liga 4 iar în prezent sunt antrenor la Fotbal Club Câmpia Turzii
Rep.: Începuturile tale ca și antrenor
Vlad Baba: În anul 2012 am primit o oferta de a antrena o grupa de juniori la ISCT, în primul an am avut grupa de copii născuți în 2001 cu care am reușit să luăm locul 3 pe județ .
Rep.: Cât de mare a fost provocarea pentru tine?
Vlad Baba: A fost foarte frumos să încep această meserie deoarece am iubit și iubesc fotbalul de când eram copil și acum am ajuns sa lucrez cu alți copii care ca și mine sunt foarte pasionați de acest sport. Este și o responsabilitate imensă pentru că fotbalul nu crează doar sportivi crează și oameni educați, disciplinați, ghidați binențeles de regulile FairPlay-ului.
Rep.: Primul campionat (2023-2024) cum a fost?
Vlad Baba: În primul rând trebuie specificat aici câteva detalii. Când am primit oferta de a veni la FC Câmpia Turzii am avut câteva discuții foarte serioase. Mi s-a prezentat politica clubului (condițiile la care trebuie să mă aliniez pentru a putea antrena copiii din Câmpia Turzii). A fost o discuție la care am reflectat foarte mult. Mi-am dat seama că aici nu e o joacă de copii ci e un club profesionist cu criterii bine trasate și obiective pe termen mediu și lung. Ori unde mergi în lumea asta vor obiective pe termen scurt, iar asta te obligă să sari etape esențiele în formarea copiilor. Astfel am înțeles că aici pe primul loc este copilul. Sportivul iar noi ca i antrenor trebuie să-i creștem, să-i formăm. Am ănțeles politica clubului și am considerat că pot face față și așa am acceptat. Am găsit un club foarte bine organizat, condiții excelente de antrenamet. Am preluat grupa U13 care acum a devenit U14. În primul an la FCCT a fost un an greu cu multe provocări dar cu la fel de multe bucurii văzând progresul copiilor pe care îi antrenez. A fost un mare ajutor pentru mine ca li antrenor că din partea conducerii nu a fost o presiune asupra rezultatelor, dar în schimb era o presiune asupra evoluției copiilor, să nu le lipsească nimic, să existe tot ce înseamnă materiale de antrenament, iar pentru mine ca și antrenor a fost un mare atuu pentru că orice exercițiu vroiam să fac la antrenament aveam materialele necesare.
Rep.: Dar de turul campionatului 2024-2025 ce ne poți spune?
Vlad Baba: Turul acestui campionat a fost foarte bun din punct de vedere al rezultatelor reușind din 11 meciuri să câștigăm 8, fiind și primul an în care copiii au început să joace fotbal 11 vs 11. Pot spune aici că rezultatele din acest tur de campionat sunt defapt roadele muncii copiilor din 2023 până în prezent. Evoluția lor ca i sportivi începe să se vadă și în rezultatele din teren. În turul de campionat 2024-2025 nu am pierdut nici un meci ACASĂ!
Rep.: Despre copiii care-i antrenezi tu – spune-ne câteva cuvinte?
Vlad Baba: Copiii de la grupa U 14 sunt foarte talentați, sunt ascultători și dornici de a învăța tainele fotbalului, În statisticile mele am văzut o evoluție a lor în ceea ce privește unitatea și asta mă bucură foarte mult. Copiii sunt uniți și încept să muncească unul pentru altu în teren.
Rep.: Cum te-ai dezvoltat tu ca antrenor în cei 2 ani la FCCT?
Vlad Baba: Sincer cred ca este locul perfect pentru mine la ora actuală. Sunt la un club la care noi antrenorii le putem oferi copiilor noștri cele mai bune condiții pentru a progresa și a ajunge fotbaliști în ligile superioare. Intrând în acest club unde o componentă importantă este și evoluția antrenorilor consider eu că pe lângă ce știam din experiența anilor trecuți am învățat tehnici noi, am acumulat experiență mai multă, defapt pot să zic că nici nu poți altfel aici la FCCT, nu ai voie să stagnezi.
Rep.: Este FC Câmpia Turzii locul propice pentru ca, copiii să devină fotbaliști?
Vlad Baba: Eu personal cred ca da deoarece au la dispoziție toate condițiile pentru a ajunge fotbaliști, începând de la terenuri de antrenament pentru care conducerea face eforturi mari pentru a le menține dat fiind numărul mare de copii din club, materialele pentru antrenamente sunt de ultimă generație, programele de antrenament și binențeles antrenorii. Cu alte cuvinte orice copil care dorește să devină fotbalist aici este mediul propice pentru a se dezvolta și a învăța din tainele fotbalului.
Rep.: În final un mesaj pentru copii, un mesaj pentru părinții care vor să-și îndrume copiii către fotbal
Vlad Baba: Dragi copii haideți la fotbal pentru că sportul înseamnă sănătate. Nu trebuie neapărat să ajungi un mare fotbalist, noi punem accentul și pe integrarea copiilor într-un colectiv, punem accent pe disciplină și pe fericirea copiilor de a face mișcare. Hai FCCT !!!