<
Actualitate

FC Câmpia Turzii U15 învinge cu 2-0 pe Universitatea Cluj

Fotbal Club Câmpia Turzii U15 învinge cu 2-0 pe Universitatea Cluj

Sâmbătă 14 septembrie 2024 de la ora 17.30 pe Stadionul ”Mihai Adam” din Câmpia Turzii a avut loc prima etapă a Campionatului Județean de Fotbal dintre echipa gazdă Fotbal Club Câmpia Turzii și echipa oaspete Universitatea Cluj, la categoria de vârstă U15.

Meciul, a început pe o ploaie mocănească cu un joc de uzură în primele 20 de minute, după care jucătorii gazdă au început ușor, ușor să controleze jocul, cu incursiuni pe benzile laterale. Primul gol al gazdelor, a venit în urma unui fault făcut la 22 de metri de careul de 16 metri. Lovitura directă a fost executată magistral de Jakob Norbit, care a lovit bara transversală a porții, iar Hoca Ștefan, aflat în careul de 6 metri sare și înscrie cu capul în plasa porții echipei oaspete.

Echipa clujeană iasă și ea la atac reușind câteva atacuri tăioase, așa s-a întâmplat și în minutul 29 când atacantul Bogdan Savin de la U Cluj primește o minge în adâncime, intră în careul de 16 metri dar pe când să dea lovitura de grație, să înscrie gol, este blocat în ultimul moment de portarul din Câmpia Turzii.

Prima repriză s-a încheiat cu scorul de 1-0 pentru Fotbal Club Câmpia Turzii.

Repriza a doua a avut aceiași partitură ca și în prima repriză cu atacuri a echipei clujene, care a demonstrat în câteva rânduri că știu jocul, că folosesc foarte bine traseele de joc combinativ, însă aceste incursiuni ale clujenilor au fost anihilate de apărarea gazdă, în mod special de Costel Aniarași, de căpitanul Alx Ciava și de portarul Varga Kristian. Pe fondul bun al acestui joc, coordonat excelent de antrenorul Cătălin Iurian, dar și impulsionați de galerie, jocul celor de la Fotbal Club Câmpia Turzii capătă consistență la mijlocul terenului, astfel că în mintul 52 un jucător de la echipa gazdă a fost faultat la mijlocul terenului. Portarul Varga Kristian a executat lovitura liberă directă de la mjlocul terenului spre poartă, depâșind întreg careul, inclusiv pe portar, și mingea poposește în poarta apărată de portarul clujean.

La scorul de 2-0 echipa clujeană nu a mai putut ține ritmul, găsind pe final echipa gazdă controlând jocul. Scorul la final a fost adjudecat de formația din Câmpia Turzii.

Trebuie menționat că meciul s-a câștigat cu un joc bun, cu un angajament și o dăruire cum rar mi-a fost dat să văd de când antrenorul magician Cătălin Iurian e la această echipă.

Trebuie menționat că antrenorul Cătălin Iurian a reușit în doi ani să facă o echipă competitivă care să se bată de la egal la egal cu echipe galonate și cu tradiție în fotbalul românesc de performanță la nivelul Campionatului Județean.

Cătălin Iurian, antrenor la echipa Fotbal Club Câmpia Turzii, U15: Bună seara, a fost un meci de uzură, un meci în care echipa mai curajoasă a avut inițiativa, adică noi Fotbal Club Câmpia Turzii. Adversarii noștri nu au avut nicio șansă în duelul unu la unu, dar îi felicităm pe această cale pentru ambiția de care au dat dovadă. Mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit de la primul și până la ultimul minut. Sunt bucuros că pornim cu dreptul în această ediție de campionat în care ne propunem să luăm cât mai multe puncte față de anul trecut.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS