FC Câmpia Turzii a început să-și prezinte bilanțul. Azi grupa U15
FC Câmpia Turzii – un proiect pentru Câmpia Turzii și pentru COPIII CÂMPIEI care a cunoscut în doi ani o creștere semnificativă a fenomenului în orașul de pe malul Arieșului a început să-și prezinte Bilanțul Sportiv după turul Campionatului 2024-2025.
Azi este rândul grupei U15, antrenată de dl profesor Cătălin Iurian. Grupa U15 participă în Campionatul Județean într-o singură grupă iar campionatul se joacă TUR+RETUR, alături de alte 11 echipe:
Sănătatea Cluj, U Cluj, ACS Vasile Moga Apahida, Sticla Arieșul Turda, Someșul Gilău, Young Boys Dej, Unirea Iclod, Juniorul Cluj, Luceafărul Cluj, Viitorul Cluj, Vulturul Mintiu Gherlii
Campionatul U15 este rezervat copiilor născuți în 2010-2012, iar la grupa U145 se joacă 10 + 1 (10 jucători de câmp și un portar), durata unui meci este de 2 x 35 minute, dimensiunea porților fiind 7,32×2,44m, mingea de mărimea nr. 5 iar dimensiunile terenului este de 100/50m.
Grupa U15 a disputat un total de 11 meciuri din care 7 victorii, 3 egaluri și o înfrângere. La grupa U15 au fost 9 marcatori diferiți care au marcat împreună 22 de goluri iar echipa a primit 9 goluri.
Tot odată este de menționat faptul că elevii lui Cătălin Iurian au terminat turul de campionat pe locul 3, fiind neînvinsă pe teren propriu, fiind singura echipă care a bătut echipele de pe primele două locuri Sănătatea Cluj și Universitatea Cluj.
MOMENTUL BILANȚULUI Tur Campionat 2024 – 2025 – Grupa U15
Antrenorul grupei U15 este dl. Profesor Cătălin Iurian. Este antrenorul acestei grupe din anul 2023. Cătălin Iurian a rulat 30 de jucători în turul campionatului unde a reușit să marcheze 22 goluri.
Comunicat FC Câmpia Turzii: Momentul BILANȚULUI